Opinie

Anul 2019 va fi cel în care smartphone-urile pliabile îşi vor face apariţia sau cel puţin aşa se laudă mai mulţi producători (Samsung, LG, Huawei etc). La începutul acestei luni, Samsung chiar a anunţat oficial primul display flexibil, Infinity Display Flex, însă imaginile oferite cu acesta au fost puţine şi destul de neclare.

Observ o agitaţie destul de mare în jurul acestei tehnologii şi tare îmi este că deşi sună ca fiind ceva wow, va fi un eşec răsunător. Spun acest lucru deoarece vorbim de o tehnologie aflată abia în faşă, iar acest lucru implică multe necunoscute. Sunt şanse să vedem multe probleme de funcţionare, de construcţie, de aspect, riscuri privind fiabilitatea, iar unii utilizatori chiar se întreabă dacă acest tip de device va fi practic şi în viaţa de zi cu zi.

Pe lângă toate aceste situaţii mai mult sau mai puţin alarmante, mai rămâne un mare semn de întrebare: preţul. Se pare că Samsung va sparge gheaţa undeva prin martie 2019, iar sursele actuale indică un preţ de achiziţie cuprins între 1925 şi 2565 dolari pentru primul smartphone pliabil din lume.

Oricât de bine ar suna acest “pliabil”, pentru a susţine dezvoltarea tehnologiei în continuare, companiile au nevoie să şi vândă. Cu siguranţă vor exista oameni cu dare de mână care vor dori să testeze această inovaţie, însă vor putea producătorii să atragă masele ? Răspunsul îl vom vedea în 2019.

Haterul din mine crede că smartphone-ul pliabil va avea succes doar atunci când Apple “îl va inventa”. Dar cine sunt eu să am dreptate ?

Categorii: opinie

Despre autor

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 6T, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.