Vivo X20 Plus UD – primul smartphone din lume cu scanner de amprente integrat în display

/
/
24 ian. 18
/

Iată că a venit şi ziua în care vă putem anunţa lansarea primului smartphone din lume cu scanner de amprente integrat în display. Nu este un iPhone cum se aştepta toată lumea, ci vorbim de un device Vivo, mai exact Vivo X20 Plus UD.

Tehnologia utilizată pe acest telefon este una Synaptics, iar aceasta se foloseşte de reflexia luminii pentru a scana amprenta în orice loc de pe ecran. Scannerul de amprente se află imediat sub display-ul Super AMOLED, iar conform celor de la Vivo poate debloca smartphone-ul în mai puţin de 0.7 secunde.

Trecând peste această caracteristică în premieră, Vivo X20 Plus UD este un terminal mid-range cu valenţe premium destul de arătos. Din punct de vedere hardware telefonul este echipat excelent, însă mă surprinde în mod neplăcut alegerea interfeţei proprii FunTouch Os bazată doar pe Android 7.1 Nougat.

Vivo X20 Plus UD poate fi precomandat deja în China, iar preţul este unul pe măsură: aproximativ 565 dolari.

Specificaţii complete pentru Vivo X20 Plus UD:

  • display Super AMOLED de 6.43 inch cu rezoluție FullHD+ (2160 x 1080 pixeli), raport 18:9 şi protecţie cu sticlă curbată 2.5D;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 660 pe 64-bit, Adreno 512 GPU, 4 GB RAM, 128 spațiu de stocare + suport pentru card microSD de până la 256 GB;
  • Funtouch OS 3.2 bazat pe Android 7.1.1 Nougat;
  • dual-sim, 4G + VoLTE, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, bluetooth 5.0, GPS, jack de 3.5 mm, A-GPS, scanner de amprente integrat în display; ES9318 chip audio;
  • cameră foto de 12 megapixeli cu PDAF, OIS, LED flash, deschidere f/1.8, deblocare facială şi cameră secundară de 5 megapixeli + cameră frontală de 12 megapixeli şi deschidere f/2.0;
  • baterie de 3800 mAh cu încărcare rapidă, 183.1 gr. greutate şi 7.35 mm grosime.
Sursa: gizmochina.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).

OnePlus 16 – 70.000 de precomenzi în prima oră de disponibilitate, primul vârf de gamă OnePlus ce nu ajunge oficial în Europa și unde-l găsiți cu achiziție online

OnePlus 16 a fost lansat pe 12 octombrie, iar în prima oră de la deschiderea precomenzilor a înregistrat 70.000 de comenzi în China. Cel puțin așa a afirmat președintele OnePlus China - Li Jie.

Piața de smartphone-uri în T3 2026 – livrările au scăzut cu 20% (Samsung și Apple și-au crescut cota de piață și dețin împreună jumătate din livrări, prețul mediu crește cu…, 20%)

T3 2026 s-a desfășurat între 1 iulie și 30 septembrie 2026, iar datele preliminare ne arată un trimestru mediocru în ce privește livrările de smartphone-uri. De fapt, mediocru este prea puțin spus, mai degrabă dezastruos.