scanner de retina Vivo X5 Pro Telefoane Mobile

Vivo poate că nu este un producător prea cunoscut la noi, dar, după cum am văzut deja, această companie este a cincea din China în ceea ce privește cota din  piața pentru telefoane mobile din Q1 2015. Se pare că există și un motiv destul de întemeiat pentru această poziție.

Vivo X5 Max deține recordul pentru cel mai subțire smartphone aflat în producție (4.75 mm grosime), iar acum avem informații proaspete despre un nou model de telefon inteligent ce se prezintă cu un element interesant.

Vivo X5 Pro va dispune de scanner de retină și promite o securitate a datelor personale și mai mare decât cea oferită de senzorul de amprentă.

Camera foto frontală, ce prin interpolare va oferi selfie-uri de până la 32 de Megapixeli, va permite analizarea vaselor de sânge din retină. Astfel, proprietarul smartphone-ului nu va trebui decât să țină dispozitivul orientat către el pentru a debloca funcțiile securizate prin intermediul scanner-ului de retină.

Alte informații cu privire la Vivo X5 Pro ne aduc în prim plan un display cu o diagonală de circa 6 inci, procesor Snapdragon 615, 3 GB de RAM și o baterie generoasă, de aproximativ 3200 – 3500 mAh. Mai multe detalii vom primi în curând, întrucât producătorul dorește ca X5 Pro să fie lansat chiar în această lună.

Sursa: PhoneArena.com

Categorii: telefoane-mobile

Despre autor

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și nu numai. Folosește OnePlus 6T, Canon EOS 600D și Canon EOS M100 + Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon 50mm 1:1.8 STM.