Smartphone

Vodafone Smart 4 a ajuns în stocurile operatorului telecom și pe rafturile magazinelor partenere din întreaga țară. Cred că este și unul dintre cele mai bine vândute telefoane din categoria low-cost. Îl ajută prețul, dar și specificațiile hardware.

Specificații complete pentru Vodafone Smart 4:

display de 4.5 inch cu rezoluție 480×854 pixeli;

procesor Qualcomm MSM8210 de tip dual-core la 1.2 GHz, 512 MB RAM, 2 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 32 GB;

Android 4.4 KitKat;

– 3G cu viteze de până la 21.6 Mbps în download, Wi-Fi b/g/n, bluetooth 4.0, NFC, DLNA, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS;

5 Megapixeli cu LED flash, cameră frontală de 0.3 Megapixeli;

baterie de 1880 mAh, 152 gr. și 10.6 mm grosime.

Preț – 104 euro. L-am văzut expus în Vodafone Experience Store din AFI Cotroceni. Nu sunt prea multe de zis în ce privește designul, arată a smartphone ieftin de la o postă. Își arată veleitățile când pornești ecranul și interfața grafică arată exact ca la telefoanele Nexus, imediat îți dai seama că rulează Android 4.4 KitKat. Prin meniu se mișca nesperat de bine, mai ales pentru un telefon cu 512 MB RAM.

Mi-aș dori să-i fac review, mai ales că vorbim de un entry-level de volum, dar sunt șanse foarte mici să apară în viitorul apropiat. Pregătesc recenzia unui alt telefon Android, cel mai ieftin telefon cu 4G, de la un operator telecom concurent. Veți vedea despre ce este vorba la momentul oportun.

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.