Opinie

Din când în când îmi dau seama că am prin casă obiecte pe care nu le folosesc, de aceea le scot la vânzare pe diferite site-uri de anunţuri online. Personal utilizez olx.ro, lajumate.ro şi publi24.ro. La okazii.ro am renunţat de ceva timp după ce am fost nevoit să plătesc nişte comisioane aiurea pentru că utilizatorii licitau pe produse, însă nu le achiziţionau. Am încercat să vorbesc cu cei de la okazii.ro pe acest subiect, însă nu am găsit înţelegere.

Din experienţa ultimelor luni (ianuarie – mai) majoritatea vânzărilor reuşesc să le fac prin intermediul olx.ro. Pe lajumate.ro am reuşit să fac o singură tranzacţie cu succes, iar pe publi24.ro nu am vândut nimic (numărul de vizualizări pe acest site sunt reduse, însă îl folosesc în special pentru că oferă transport gratuit pentru 2 produse / lună, iar dacă ai plată ramburs mai plăteşti doar 9.9 lei).

Dacă ar fi să prezint în procente rata de succes a vânzărilor, situaţia ar sta cam aşa:

  • olx.ro – 95%;
  • lajumate.ro – 5%;
  • publi24.ro – 0%.

Chiar dacă Olx.ro îmi aduce grosul vânzărilor, am o problemă personală cu sistemul de promovare al anunţurilor. Din 10 anunţuri, cam 3 – 4 le promovez dacă nu le vând în prima lună, însă deşi numărul de vizualizări creşte nebuneşte, cei interesaţi sunt la fel de puţini (sau deloc). Nu am reuşit niciodată să vând ceva promovat, mereu le-am dat tot ca simple anunţuri (chiar şi după ce a expirat promovarea).

Lovindu-mă des de această situaţie, stau şi mă întreb: Oare cât de eficient este acest sistem de promovare? Numărul de vizualizări este unul real sau este umflat artificial de site pentru a “dovedi” că sistemul de promovare funcţionează ? Pentru că nu cred că voi primi vreodată răspunsuri reale la cele 2 întrebări, am luat decizia de a nu-mi mai promova anunţurile. Se vând bine, nu se vând, la fel de bine.

Revenind în final la întrebarea din titlu, vouă care platformă de anunţuri online vă aduce cele mai rapide vânzări ?