Xiaomi devine al treilea producător mondial de smartphone-uri

/
/
30 oct. 14
/

Ultimul raport IDC (International Data Corporation) prezintă situația livrărilor de smartphone-uri la data de 29 octombrie. Cea mai mare surpriză vine din partea Xiaomi care ajunge pe locul trei, depășind Lenovo și LG.

Samsung rămâne lider mondial ca producător de smartphone-uri, iar Apple se menține pe locul secund. Compania sud-coreeană continuă trendul descendent privind numărul unităților livrate, în timp ce Apple profită de lansarea iPhone 6 și iPhone 6 Plus. În acest fel producătorul american are cel mai bun al treilea trimestru din istorie.

LG și Lenovo își împart poziția a patra ca volum al livrărilor și cotă de piață. Diferențele sunt minime așa că IDC îi așează pe picior de egalitate.

Cea mai mare surpriză vine din partea Xiaomi. Aceștia reușesc să urce pe podium și asta în condițiile în care livrează oficial telefoane doar în Asia. Principala piață de desfacere este China, dar de curând și India sau Singapore se pot bucura pe canal oficial de produsele lor. Printr-un raport optim calitate/preț  Xiaomi reușește ca într-un timp record să-și adjudece titlul de al treilea mare producător de telefoane inteligente.

În tabelul de mai jos se observă situația clară în ceea ce privește numărul de unități livrate (în milioane), cota de piață și diferența (în procente) dintre Q3 2014 și Q3 2013.

TABEL Q3 2014

Sursa : IDC.com
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

AnTuTu a publicat lista celor mai puternice 10 smartphone-uri din martie 2026

Aşa cum ne-am obişnuit, începutul fiecărei luni vine cu topul celor mai puternice 10 smartphone-uri prezentat de AnTuTu.

Sony s-ar fi hotărât să schimbe în sfârşit estetica telefoanelor sale, doar că primele randări pentru Sony Xperia 1 VIII arată un design destul de urâţel

Sony nu mai contează de ani buni în industria smartphone-urilor şi abia dacă mai lansează 1-2 modele pe an. Vorbim mai mult de o mândrie japoneză, una care nu a permis schimbarea esteticii ani la rând.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.