Smartphone

Xiaomi este unul dintre cei mai cunoscuţi producători chinezi de smartphone-uri la nivel mondial, iar de la înfiinţarea sa în 2010 a comercializat sute de milioane de terminale. Dacă până în 2016 compania şi-a concentrat activitatea în China şi India, vânzările în scădere din aceste ţări au schimbat din mers strategia companiei, astfel că până în 2017 aceasta îşi doreşte o prezenţă oficială şi în Europa sau Statele Unite ale Americii.

Xiaomi are în portofoliu zeci de telefoane inteligente, însă niciunul nu este rezistent la apă sau măcar la picăturile de apă. Foarte mulţi fani s-au întrebat de ce Xiaomi nu lansează şi un astfel de device, iar Lei Jun ( CEO Xiaomi ) a oferit un răspuns destul de complex. Acesta a afirmat că Xiaomi nu lansează smartphone-uri rezistente la apă din două motive majore:

  • Siguranţa pe termen lung – un utilizator care cunoaşte această caracteristică a telefonului său poate sta liniştit de fiecare data când terminalul intră în contact cu apa, însă acesta nu ştie că orice fisură sau crăpătură existentă la suprafaţă poate afecta impermeabilitatea. De aici există riscul ca durata de viaţă a unui smartphone rezistent la apă să fie mult mai scurtă comparativ cu un telefon obişnuit (utilizatorul este mult mai grijuliu cu cel din urmă);
  • Imposibilitatea păstrării unor preţuri atractive – un telefon Xiaomi rezistent la apă ar putea fi cu până la 20-30% mai scump având aceleaşi elemente hardware şi software ca cele de pe un device standard.

Eu mă gândesc că ar putea exista şi o a treia variantă şi anume a lipsei patentelor. Atât timp cât rezistenţa la apă nu este un must have, Xiaomi are tot dreptul să nu investească suplimentar într-o caracteristică prea puţin importantă pentru 90% dintre utilizatori.

Sursa: androidheadlines.com

Categorii: xiaomi
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.