Hardware

Xiaomi doreşte să impresioneze în continuare prin oferirea de smartphone-uri premium cu raport calitate-preţ excelent, iar unul dintre cei mai importanţi factori în acest proces este ecranul. Pentru a include display-uri la înalte standarde calitative, Xiaomi a încheiat un parteneriat strategic cu Samsung.

Iniţial compania chineză a încercat să colaboreze cu LG, însă sud-coreenii îşi retehnologizează fabricile pentru a construi noua generaţie de ecrane OLED, iar acest lucru întârzie activitatea de producţie. Acest lucru nu a fost pe placul celor de la Xiaomi care s-au reorientat către Samsung, companie care le va furniza panouri OLED de 6.01 inci.

Noile display-uri vor fi prezente cel mai probabil pe noul flagship Xiaomi din 2018, iar pentru a răspunde solicitărilor, Samsung a promis că va livra în luna decembrie a acestui an 1 milion de ecrane, urmând ca în ianuarie 2018 cifra să crească la 2.2 milioane unităţi.

Se pare că Xiaomi Mi 7 va creşte de la o diagonală de 5.15 inci la una de 6 inci, însă rămâne de văzut dacă va integra un display clasic, curbat sau borderless.

Sursa: androidheadlines.com

Categorii: hardwarexiaomi
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.