Xiaomi Mi 9T este propunerea companiei chineze în domeniul smartphone-urilor mid-range cu pretenții. Procesorul Qualcomm Snapdragon 730 este unul dintre cele mai puternice chipset-uri din această nișă. 

Xiaomi Mi 9T = Xiaomi Redmi K20 în China, Mi 9T fiind varianta internațională. 

Mi 9T adoptă moda unei camere frontale de tip pop-up, astfel se obține un design plăcut, fără decupaje sau alte artificii, atinge un raport display / corp de 86.1%. Un alt element ce-l scoate în față este dat de setup-ul camerei principale: 48 Megapixeli cu f/1.8 de tip wide – 26mm, 8 Megapixeli cu f/2.4  de tip tele – 53 mm și zoom optic 2x și 13 Megapixeli cu f/2.4 de tip ultrawide – 12mm. 

Raportul preț / specificații este un alt factor important pentru Xiaomi Mi 9T – în jur de 1500 – 1600 lei în echiparea de bază cu 64 GB spațiu de stocare. Nu prea sunt făcute concesii: design plăcut, putere de procesare pentru orice aplicație sau joc, ecran Super AMOLED, baterie de 4000 mAh etc. Legat de design, Mi 9T Pro este identic și cu Qualcomm Snapdragon 855 joacă în liga smartphone-urilor premium. Nu-mi amintesc un alt duet de telefoane mobile Android ce arată fix la fel, fără nicio diferență în afară de chipset (mă rog: Mi 9T Pro filmează la 2160p cu 60 fps vs Mi 9T cu 30 fps, încărcare rapidă la 27W vs 18W, GPS în dual band vs single band, tehnologia laser pe partea de autofocus la camera wide și tele). 

Este un dispozitiv interesant ce m-am bucurat să-l primesc la review. Haideți să-i parcurgem specificațiile tehnice în detaliu. 

Specificații

*la 960 fps înregistrează în rezoluție 720p. 

Design

Din partea distribuitorului autorizat Xiaomi în România am primit doar smartphone-ul ca atare, fără cutia de retail. Mă bucur că a ajuns până la urmă și în acest mod la test. Nu am văzut a fi un prototip, m-am jucat cu varianta finală (de obicei se specifică pe undeva pe terminal că este un model pre-release). 

Primul aspect ce este remarcat: fără notch-uri sau decupaje de orice fel în display pentru camera frontală. Asta pentru că s-a optat pentru o cameră frontală de tip pop-up ce se activează atunci când este nevoie. Spatele telefonului este ușor curbat și atinge 8.8 mm doar în mijloc, o formă ușor curbată îl ajută spre a avea o poziție mai confortabilă în mână. 

Camera principală are cei trei senzori poziționați central în partea superioară, cel de 48 Megapixeli la o distanță mai mare față de cei tele și ultrawide. Senzorul principal nu trece de linia generală a părții spate, pe când cei doi senzori ce-l ajută în a obține fotografii cu zoom optic 2x sau de peisaj ies puțin de tot în evidență. 

Este îmbrăcat în sticlă – Corning Gorilla Glass 5 în partea frontală, nu am găsit detalii legate de sticla din spate (acolo are și un pattern ce amintește de fibra de carbon). Adevărul este că ar fi fost interesant dacă era fibră de carbon, dar și prețul cred că ar fi crescut exponențial (este unul dintre cele mai scumpe materiale, el contribuie și la prețul uriaș al monoposturilor de F1). 

Difuzorul pentru apeluri se află în partea superioară a ecranului, nu s-a optat pentru o tehnologie precum cea de la Huawei P30 Pro. Abia îl zărești în marginea respectivă. Butonul de pornire a fost colorat în roșu, îl individualizează astfel față de reglarea volumului situată pe aceeași latură. 

Apreciez modul în care arată, atenția la detalii și calitatea materialelor. Xiaomi Mi 9T stă fără absolut nicio problemă în linie cu smartphone-urile premium. Nu l-aș diferenția din prisma acestui capitol. Este și o dovadă a cât de mult au evoluat companiile chinezești în ultimii ani, iar Xiaomi joacă puternic în liga best-buy (raport preț / specificații / experiență de utilizare cu adevărat atractiv). 

Ecran și sunet

S-a optat pentru un ecran de tip AMOLED de 6.39 inch cu rezoluție 2340×1080 pixeli, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 5, 403 ppi, raport display / corp de 86.1%. Lipsește certificarea IP în ce privește contactul cu apa și praful. Este compatibil cu HDR10 și acoperă spectrul DCI-P3 în proporție de 100%. 

Display-ul în sine impresionează printr-o luminozitate bună, unghi larg de vizualizare (nu-și pierde din calitate nici când este privit dintr-un unghi lateral extrem). Culorile sunt plăcute. Luminozitatea urcă până la 450 nits, chiar la 620 nits în modul Auto. 

În Setări / Afisaj / Contrast și Culori sunt mai multe moduri: Contrast Automat cu opțiunile Implicit, Cald și Rece, Contrast crescut pentru cei ce apreciază culorile mai puternice / un mod vivid accentuat sau Standard – contrast constant. Tot pe acolo se află și opțiunea pentru Afisaj Ambiental, modul de citire cu activare într-un anumit interval orar, Modul întunecat cu setări pe fundal negru (util pe un display AMOLED spre a obține un plus de autonomie). 

Ecranul este foarte bun pentru categoria sa de preț. În display a fost integrat și cititorul de amprentă, dar mai multe detalii în secțiunea Conectivitate. În ce privește interfața sunt controale de tip touch buttons la bază sau se optează pentru gesturi swipe. Sunt de modă veche și am ales prima soluție, cei ce doresc un ecran full merg pe varianta a doua. 

Sunetul cade în sarcina unui difuzor aflat la bază. Se aude destul de puternic și clar, bass-ul are ceva de suferit. Plus că atunci când ai telefonul în landscape, acoperi cu mâna și spațiul difuzorului, ceea ce aduce o experiență anostă în gaming (sunt jocuri în care sunetul chiar contează, genul PUBG). Se scapă de acest incovenient dacă se optează pentru căști (bluetooth 5.0 sau pe jack de 3.5 mm, un element din ce în ce mai greu de găsit pe smartphone-urile premium). 

L-am testat cu Sennheiser in-ear și mi s-a părut ok-ish, nu mi se pare că ar fi impresionant, dar nici slab. Bass-ul este cumva trecut în plan secund, iar la maxim distorsionează puțin. Pe la 70 – 80% se oferă un sound ceva mai bine calibrat.

Concluziile de până acum: design de smartphone premium, ecran bun spre foarte bun și sunet – de nivel mediu. 

Hardware, sistem de operare și aplicații

Qualcomm Snapdragon 730 este unul dintre cele mai puternice procesoare lansate în segmentul mid-range. Este dezvoltat într-un proces de litografiere pe 8nm, două clustere – unul cu 2 x Kryo 470 Gold la 2.2 GHz și altul cu 6 nuclee ce urcă până la 1.8 GHz pe Kryo 470 Silver. 

Informații relevate de CPU-Z;

Este însoțit de acceleratorul grafic Adreno 618 ce atinge până la 610 MHz, 6 GB de memorie RAM și 64 / 128 GB stocare. Modelul testat avea 128 GB stocare, de menționat că lipsește slotul pentru cardurile microSD. 

Sunt tot felul de tips & tricks pe partea de AI aduse de Snapdragon 730 din segmentul premium în nișa mid-range: Qualcomm AI Engine de generația a 4-a, Multi-Frame Noise Reduction pentru fotografii de calitate și în condițiile de lumină scăzută, HDR mobile gaming pe panel 10-bit, suport pentru Vulkan 1.1. 

Ca idee, Kryo 470 Gold = ARM Cortex-A76, 470 Silver = ARM Cortex-A55, dar cu diverse customizări făcute de către Qualcomm. La Snapdragon 855 avem același corespondent pentru 485 Gold sau 485 Silver. 

Nu știu cât contează specificațiile pentru un utilizator de rând. Este clar că avem suficient de multă putere de procesare pentru orice joc sau aplicație din Google Play, de la jocurile cu grafică complexă și până la aplicațiile ce necesită putere de procesare, Mi 9T aka Redmi K20 se descurcă bine spre foarte bine în orice scenariu. Legat de jocuri, Xiaomi a dezvoltat Game Turbo 2.0 – similar cu ceea ce aduce Huawei prin GPU Turbo (combinație de hardware și software ce permite un fps constant fără a afecta autonomia telefonului). 

Rulează MIUI 10 dezvoltat pe Android 9 Pie. Nu sunt momente în care simți că telefonul are lag sau comenzile sunt preluate în reluare. Xiaomi aduce update săptămânal la nivel beta și lunar pentru varianta stabilă. Trebuie să punctez că Mi 9T rulează MIUI Global 10.3.12, patch-urile de securitate fiind preluate la nivelul lui 1.07.2019. 

MIUI 10 aduce toate aplicațiile și widgeturile pe ecranul de start. Ca interfață nu amintește prea mult de Android-ul nativ ci mai degrabă de iOS-ul Apple. Bineînțeles, printr-un launcher și un pack de icoane poți aduce o notă de Android 9 Pie așa cum a fost conceput de către Google. Nu pot spune că bloatware-ul lipsește, dar nu sunt așa multe aplicații, iar cele aduse sunt de multe ori utile (Ex: ecran de înregistare). Poți opta pentru un management mai agresiv al aplicațiilor din fundal spre a obține o autonomie mai mare, ajută și modul întunecat cu setările pe fundal negru. Navigarea se realizează prin touch buttons sau swipe. 

Aplicații preinstalate pe Xiaomi Mi 9T;

Aplicații Android: Chrome, Căutare Google, Magazin Play, Gmail, Hărți, YouTube, Drive, Muzică Play, Google Foto, Duo;

Aplicații aduse de către Xiaomi: Mi Drop, Scaner, Busolă, Ecran de înregistrare, Înregistrator, Radio FM, Mi Video;

Alte aplicații: Browser, Galerie, Muzică, Securitate, Meteo, Calendar, Gestionare fișiere, Curăță, Note. 

Aplicația Securitate permite eliminarea fișierelor din cache, scanează aplicațiile din telefon sau cele ce urmează a fi instalate pentru un plus de securitate etc. 

În cazul MIUI 10 este vorba de adaptare după câteva zile de utilizare, descoperi pe repede înainte unde sunt funcțiile uzuale și s-ar putea ca unele elemente să se lase descoperite și la câteva săptămâni distanță de la achiziție. Sunt destule customizări și aș spune că avem o interfață bine organizată, matură. Este una dintre cele mai solide propuneri din universul Android. 

Câteva tips & tricks de pe Xiaomi Mi 9T:

  • Apăsarea de 2 ori pe Volum Down = deschiderea aplicației pentru camera foto și video;
  • Mod buzunar – spre a bloca atingerile accidentale;
  • Seif – pentru a stoca diverse fișiere într-un mod securizat;
  • Mi Cloud – poți face și backup spre a trece mai ușor de la un Xiaomi la altul;
  • Animații speciale pentru modul în care se deschide camera frontală (efecte vizuale + sonor). 

Meniul cu Setări Suplimentare este plin cu funcții mai mult sau mai puțin inedite. 

Interfața MIUI 10 pe Xiaomi Mi 9T;

Performanță

Am trecut Xiaomi Mi 9T prin testele de benchmark uzuale pe Gadget.ro: 

Teste de benchmark rulate pe Xiaomi Mi 9T;

Conectivitate

Este un smartphone dual-sim cu suport pentru 4G pe ambele SIM-uri, dual VoLTE pe ambele cartele (oricare dintre ele merge a fi setată drept principală). Știe 4G cu agregare de spectru pe trei benzi (Qualcomm Snapdragon 730 ar putea atinge până la 750 Mbps în download / LTE Cat 15 și până la 150 Mbps în upload / LTE Cat 13). Cred că la Mi 9T se atinge un maxim teoretic de 600 Mbps la download și 150 Mbps la upload. 

În ce privește benzile acoperite:

2G – 850 / 900 / 1800 / 1900 MHz;

3G – 850 / 900 / 1700 (AWS) / 1900 MHz / 2100 MHz;

4G – LTE band 1(2100), 2(1900), 3(1800), 4(1700/2100), 5(850), 7(2600), 8(900), 20(800), 28(700), 38(2600), 40(2300). 

Alte elemente de conectivitate: Wi-Fi în standardele a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 5.0, A-GPS, GLONASS, GALILEO și BDS pe partea de localizare, radio FM, NFC. La nivel de senzori integrați: cititor de amprentă sub ecran, accelerometru, senzor de proximitate, compas etc. 

În partea superioară se află spațiul dedicat camerei frontale cu mecanism motorizat, jack-ul de 3.5 mm și unul dintre microfoane, în lateral dreapta au poziționat butonul roșu de pornire și tasta pentru reglarea volumului, la bază se află portul USB type-C, difuzorul și slotul pentru cele două cartele de tip nanoSIM. În stânga nu se află niciun element de conectivitate. 

Aș avea de criticat modul în care funcționează combo-ul power + reglarea volumului în jos pentru capturile de ecran. De prea multe ori s-a întâmplat să dau comandă și să nu se întâmple nimic. Tasta de volum pare a avea o cursă prea mică și nu preia comanda așa cum ar trebui. Nici nu-mi amintesc când s-a mai întâmplat să am un astfel de neajuns. S-ar putea să fie o problemă ocazională atinsă doar pe dispozitivul de test. 

La polul opus ca feedback se află cititorul de amprentă. Tehnologia a evoluat mult, iar Mi 9T se descurcă excelent. Recunoaște instant, aproape la nivelul unui cititor clasic. Este o mențiune pe acolo că nu ar merge cu orice folie de protecție ci doar cu cele compatibile. Înțeleg că în versiunea de retail, telefonul vine cu folie aplicată, nu a fost cazul și la modelul ce am avut ocazia să-l văd la lucru pentru două săptămâni. 

Cameră foto și video

Sunt trei senzori pentru camera principală:

  1. 48 Megapixeli cu senzor Sony și tehnologia 4-in-1 Super Pixel – dimensiune a pixelului de 0.8 microni, iar în lumină scăzută se coboară la 12 Megapixeli cu f/1.75 și pixel de 1.6 microni;
  2. 8 Megapixeli de tip tele, zoom optic 2x și zoom digital 10x;
  3. 13 Megapixeli de tip ultrawide. 

LED-ul flash este de tip dual. Înregistrează la 2160p cu până la 30 fps și la 1080p cu până la 960 fps. 

Interfața camerei foto și video de pe Xiaomi Mi 9T;

Pot spune că Xiaomi a evoluat mult la nivel de cameră foto, nu doar pe segmentul premium ci și în mediul mid-range, iar Mi 9T este cel mai bun exemplu în acest sens. Se descurcă excelent în condiții de lumină corectă, destul de bine și în luminozitate scăzută. Are un dynamic range bun, zgomotul de imagine menținut sub control. 

Fotografiile ce însoțesc articolul și materialele video ar trebui să fie elcovente din acest punct de vedere. Sunt multiple moduri: Slow motion, Videoclip scurt, Video, Fotografie, 48 Megapixeli, Portret, Noapte, Panoramă, Pro. 

Camera frontală dispune de 20 Megapixeli cu f/2.2 și are o sumă de funcții software pentru selfie-urile de grup, dar și editări mai mult sau mai puțin reușite la nivel de față, în funcție de preferințele fiecăruia. 

Clip 2160p cu 30 fps realizat cu Xiaomi Mi 9T;

Clip 1080p cu 60 fps realizat cu Xiaomi Mi 9T;

Clip slow-mo cu 960 fps realizat cu Xiaomi Mi 9T;

Clip slow-mo cu 240 fps realizat cu Xiaomi MI 9T;

Clip slow-mo cu 120 fps realizat cu Xiaomi Mi 9T;

Fotografii realizate cu Xiaomi Mi 9T;

Autonomie

Bateria de 4000 mAh, ecranul AMOLED cu rezoluție FHD+ și procesorul Qualcomm Snapdragon 730 + software-ul MIUI dezvoltat de Xiaomi îl ajută în a oferi o autonomie de-a dreptul excelentă. Trece testul unei zile de utilizare fără absolut nicio problemă și în condiții intensive. 

Dacă se optează pentru modul întunecat și pentru ca aplicațiile neutilizate din fundal să fie închise spre a optimiza consumul de energie, se ajunge cu Mi 9T și la 1.5 –  2 zile de utilizare în condiții medii (apeluri, mesaje, 2 – 3h de browsing, 1 – 2h de jocuri, sincronizare a mailului și a notificărilor din aplicațiile de socializare în fundal). 

Nu dispune de încărcare wireless, iar acumulatorul de 4000 mAh se încarcă la maxim 18W cu încărcătorul din pachet. În testul Gadget.ro a obținut…, 17 ore și 13 minute. Este o valoare record, neatinsă până acum de vreun smartphone testat (luminozitatea la valoarea maximă, redare a playlist-ului Unboxing de pe canalul nostru de YouTube pe conexiune Wi-Fi). 

Preț 

Xiaomi Mi 9T – de la 1599 lei în oferta Black Tech / distribuitor autorizat în România. Modelul cu 128 GB stocare costă 1749 lei. 

Concluzii 

Xiaomi Mi 9T este un mid-range premium. Știu că este un termen ușor forțat, dar acolo l-aș poziționa. Din anumite puncte de vedere îl putem considera un telefon cu specificații de top, sunt puține concesii făcute. Procesorul Qualcomm Snapdragon 730 îl transformă în unul dintre cele mai puternice smartphone-uri de mijloc lansate în 2019. 

Am structurat punctele PRO și CONTRA: 

PRO 

  • fără notch-uri, raport display / corp de peste 86%, cameră motorizată ce garantează efectul wow din partea celor ce-l descoperă pentru prima dată;
  • design elegant, materiale de bună calitate;
  • display Super AMOLED cu luminozitate ridicată pentru segmentul mid-range;
  • putere de procesare din plin și experiență fără compromis la nivel de jocuri, aplicații, interfața grafică etc;
  • calitate bună spre foarte bună a fotografiilor livrate de camera principală cu trei senzori, dar și la nivel de cameră de selfie-uri;
  • autonomie mare. 

CONTRA

  • sunet ușor mediocru pe difuzorul principal, la fel și pe jack-ul de 3.5 mm;
  • fără slot pentru microSD, deși ar trebui ca 64 / 128 GB să fie oarecum suficienți;
  • fără încărcare wireless;
  • fără OIS pe senzorul de 48 Megapixeli;
  • când înregistrează la 2160p mi s-a părut că se încălzește destul de puternic.

Despre autor

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează OnePlus 7T, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și laptopurile ASUS ROG G551 și ASUS Zenbook UX310UQ. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.