Telefoane Mobile

Seria Mi Max de la Xiaomi este cunoscută pentru device-uri de dimensiuni generoase (display-uri de minim 6.44 inci şi greutate de peste 200 de grame).

Chiar dacă vorbim de o nişă ce nu rupe gura târgului la capitolul vânzări, phabletele au contribuit destul de mult la diminuarea evoluţiei tabletelor. Xiaomi continuă seria Mi Max şi în 2019 şi se pregăteşte de lansarea celei de-a patra generaţii.

Se pare că anul acest vom avea parte de două terminale: Xiaomi Mi Max 4 şi Mi Max 4 Pro. Cele două vor fi similare din mai toate punctele de vedere, cu excepţia procesorului:

  • ambele vor avea ecran de 7.2 inci cu aspect 19:9 şi breton;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 660 / Snapdragon 675;
  • 4 / 6 GB RAM şi 64 / 128 GB spaţiu de stocare;
  • cameră foto cu senzor principal de 48 Megapixeli (probabil cel prezent pe Xiaomi Redmi Note 7);
  • MIUI 11 bazat pe Android 9.0 Pie;
  • baterie de 5800 mAh cu încărcare rapidă la 18W.

Preţurile pentru Xiaomi Mi Max 4 vor fi unele destul de competitive:

  • 4 GB RAM + 64 GB spaţiu de stocare – 238 dolari;
  • 6 GB RAM + 64 GB spaţiu de stocare – 268 dolari;
  • 6 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare – 298 dolari.
Sursa: gizchina.com

Categorii: xiaomi

Despre autor

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 6T, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.