Smartphone

Cel de-al doilea smartphone prezentat de Xiaomi astăzi este Xiaomi Redmi 4X. Device-ul face parte din seria de buget “Redmi 4” cunoscută pentru raportul calitate-preţ excelent.

Xiaomi Redmi 4X este echipat cu un ecran de 5 inci cu rezoluţie HD, procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 435, 2 / 3 GB RAM, 16 / 32 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 13 megapixeli, baterie de 4100 mAh şi MIUI 8 bazat pe Android 6.0 Marshmallow.

Foarte ciudată alegerea celor de la Xiaomi privind acumulatorii utilizaţi pe cele două telefoane proaspăt lansate. Dacă Xiaomi Mi 5C este superior hardware, bateria este una de doar 2860 mAh despre care Xiaomi spune că ar rezista 1 zi, în timp ce Xiaomi Redmi 4X dispune de un acumulator de 4100 mAh ce promite o autonomie de cel puţin 2 zile.

Xiaomi Redmi 4X va fi disponibil în 3 variante de culoare: roz, auriu şi negru, iar preţurile sunt excelente:

  • Xiaomi Redmi 4X cu 2 GB RAM + 16 GB spaţiu de stocare – 100 dolari;
  • Xiaomi Redmi 4X cu 3 GB RAM + 32 GB spaţiu de stocare – 130 dolari.

Specificaţii complete pentru Xiaomi Redmi 4X:

  • display IPS de 5 inch cu rezoluție HD (1280×720 pixeli), luminozitate de 450 nits, contrast ratio 1000:1 şi protecţie cu sticlă curbată 2.5D;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 435 de tip octa-core pe ARM Cortex-A53 la 1.4 GHz, Adreno 505, 2 / 3 GB RAM și 16 / 32 GB spațiu de stocare și slot combo ( dual-sim sau single sim + slot pentru cardurile microSD de până la 128 GB);
  • Android 6.0 Marshmallow cu MIUI 8;
  • 4G VoLTE, Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi direct, bluetooth 4.2, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS și BDS, radio FM, port infraroşu, scanner de amprentă;
  • 13 Megapixeli cu deschidere f/2.0, PDAF, LED flash și cameră frontală de 5 Megapixeli cu deschidere f/2.2;
  • baterie de 4100 mAh, 150 gr. și 8.65 mm grosime.

Sursa: fonearena.com

Categorii: xiaomi
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.