Xposed Framework pentru Android 6.0 Marshmallow Software

Iată că de această dată nu a trebuit să așteptăm la fel de mult pentru o versiune Xposed Framework compatibilă cu ultima versiune a sistemului de operare Android, 6.0 Marshmallow, așa cum a trebuit să așteptăm după lansarea lui Android 5.0 Lollipop.

rovo89, dezvoltatorul Xposed Framework, a publicat o versiune a acesteia ce poate fi instalată pe orice device Android 6.0 Marshmallow. Versiunea ce poartă numărul 78 nu aduce alte modificări importante, doar câteva mici bugfixuri.

Instalarea, ca și cea pentru Android 5.x Lollipop, se poate face numai folosind un custom recovery, însă metoda este una destul de simplă, după cum vei observa în pașii următori.

NOTĂ: Această versiune încă nu are suport pentru deviceurile Samsung ce folosesc Android cu TouchWiz, versiunea standard pentru acestea.

De ce ai nevoie?

  • un device cu Android 6.0 Marshmallow, Unknown sources activat în Settings -> Security și USB Debugging în Settings -> Developer options. Dacă acest meniu nu este vizibil, accesează Settings -> About phone/tablet și apasă de 7 ori consecutiv pe Build number.
  • un custom recovery precum TWRP sau CWM – link 1, link 2
  • acces ROOT
  • Xposed Framework – linkuri mai jos
  • o aplicație de tip File Manager (recomand ES File Manager)
  • răbdare

1. Descarcă ultima versiune Xposed Framework corespunzătoare deviceului tău. Fișierul este în format .ZIP și poate fi descărcat din threadul oficial XDA – link. Versiunile disponibile pentru Android 6.0 Marshmallow poartă eticheta sdk23 și sunt disponibile pentru deviceuri cu procesoare ARM 32-bit, ARM64 și x86. Mai jos vei găsi linkuri directe pentru versiunea 78, ultima disponibilă în momentul redactării acestui articol. Voi include și linkuri către fișierele necesare dezinstalării Xposed.

NOTĂ: Îți recomand să descarci și scriptul de dezinstalare corespunzător deviceului tău în caz că Xposed Framework provoacă probleme acestuia.

2. Descarcă aplicația Xposed Installer în format .APK cu ajutorul căreia vei putea activa și dezactiva modulele Xposed. Acest fișier îl poți descărca tot din threadul oficial sau folosind linkul direct către versiunea 3.0 alpha4link.

3. Transferă cele 3 fișiere în memoria internă a deviceului tău în caz că le-ai descărcat folosind un PC.

4. Repornește deviceul în modul recovery. Cea mai simplă și universală metodă este de a folosi o aplicație din Play Store precum Quick Boot (Reboot).

5. Odată ajuns în modul custom recovery accesează meniul Install, localizează și selectează fișierul de instalare Xposed Framework în format .ZIP.

Xposed Framework pentru Android 6.0 Marshmallow

6. Glisează către dreapta cursorul Swype to Confirm Flash.

Xposed Framework pentru Android 6.0 Marshmallow

7. Reponește terminalul în modul normal selectând Reboot Syystem. Ține minte că prima pornire după instalare va dura mai mult decât de obicei.

NOTĂ: Dacă dureaza mai mult de 20 de minute ca deviceul tău să pornească cel mai probabil acesta a intrat într-un bootloop. Închide-l și pornește-l în modul recovery folosind combinația de taste corespunzătoare deviceului tău și instalează scriptul de dezinstalare urmând aceiași pași ca pentru instalare.

8. Odată ajuns în sistemul de operare Android deschide orice aplicație de tip file manager, localizează fișierul .APK Xposed Installer și instalează-l.

Gata! Ai instalat Xposed Framework pentru Android 6.0 Marshmallow. Înainte de a instala modulele preferate verifică dacă acestea sunt compatibile cu Android 6.0. Majoritatea modulelor deocamdată necesită actualizate cu suport pentru ultima versiune Android.

Dacă întâmpini probleme, ai întrebări sau feedback pentru noi te rog să folosești secțiunea de comentarii.

Sursă: XDA

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Gadget.ro

Gadget.ro este un site de știri și recenzii tech cu o vechime de peste 10 ani. În această secțiune apar articole de tip advertorial, unele dintre ele nu sunt redactate de către noi și se menționează clar în corpul materialului dacă este cazul.