gAuto

Yango este o aplicație internațională de e-hailing (denumire pompoasă sub care se află servicii de taximetrie, în cele din urmă). A debutat în 16 țări, iar acum a ajuns și în București.

În Rusia, Yandex joacă rolul Google. Este cel mai folosit motor de căutare, punctează bine și pe partea de mail, browser etc. Acum încearcă cu degetul și piața pe care s-au încetățenit Bolt și Uber (Bolt = vechiul Taxify).

Primele țări din Europa în care Yango a fost lansat – Serbia, Estonia, Letonia, Lituania și Finlanda. În anumite țări este promovat sub denumirea Yandex.Taxi.

Alte detalii extrase din comunicat:

  • călătoriile pornesc de la 5 lei cu discount (rezervarea mașinii, distanța de 3 km și durata cursei de 7 minute);
  • o cursă din Drumul Taberei către Centrul Istoric – 10 lei, de la Piața Muncii spre Pipera – 11.5 lei, de la Aeroportul Otopeni spre Piața Universității – 35 lei;
  • Yango se bazează pe propriul sistem de cartografiere, direcționare și navigație + distribuție inteligentă a comenzilor pe baza tehnologiilor de machine learning (apreciez că nu i-au spus AI);
  • aplicația calculează prețul exact, din momentul în care clientul a introdus locația unde vrea să ajungă (indiferent dacă mașina ajunge a fi blocată în trafic sau șoferul este nevoit să folosească o rută ocolitoare);
  • Yango nu are propriile mașini sau șoferi și lucrează cu parteneri locali – companii de transport. Șoferii cu rating bun primesc mai multe curse, cei cu rating slab mai puțin curse și în cele din urmă ajung a fi blocați temporar sau permanent în a accesa serviciul.

Declarație oficială:

“În ultima perioadă, piața de transport urban din România a scăzut semnificativ standardele de calitate privind experiențele clienților. Ca prim pas înainte de lansarea oficială, echipa noastră a organizat o serie de sesiuni de training pentru șoferii partenerilor, în care aceștia au fost instruiți cu privire la specificațiile serviciului, cum să comunice cu pasagerii și alte aspecte importante.

În plus față de prețurile foarte accesibile, Yango excelează la capitolul tehnologie, principalul nostru avantaj competitiv. Compania noastră a dezvoltat o serie de tehnologii avansate care controlează automat starea mașinii și modul de conducere a acesteia, pe care plănuim să le aducem și în România cât mai curând. Credem că utilizatorii noștri vor aprecia funcționalitățile noastre unice precum comanda unei mașini pentru o altă persoană, cum ar fi un părinte sau un prieten, rezervarea mai multor mașini de pe un singur telefon în același timp, și multe altele”, declară Andrei Voicu, Director Regional Yango pentru România și Republica Moldova.

Acum putem spune că sunt alternative în funcție de filiera fiecăruia:

Uber – SUA;

Bolt – China;

Yango – Rusia.

Bineînțeles, nu vă interesează aspectul politic ci doar prețul cel mai bun.

Categorii: gauto
Tag-uri: YandexYango
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.