Telefoane Mobile

Yu Yutopia este un smartphone rezultat din parteneriatul Micromax cu Cyanogen. Din punct de vedere hardware pare a fi unul dintre cele mai puternice telefoane existente la ora actuală în piaţă, iar construcţia dintr-un amestec magneziu-aluminiu îl transformă şi într-un device prezentabil.

Smartphone-ul are cam tot ce ai nevoie pe un device la sfârşit de 2015: conectivitate 4G, procesor de top, display QHD, memorie RAM suficientă, senzor pentru citirea amprentei, dimensiuni compacte, dar mai ales Cyanogen OS 12.1 bazat pe Android 5.1.1 Lollipop. Micromax a promis update rapid la Cyanogen OS 13 bazat pe Android 6.0 Marshmallow, iar acest lucru completează frumuseţea acestui terminal.

Yu Yutopia poate fi comandat în India la un preţ de aproximativ 375 dolari, urmând ca primele livrări să fie făcute din 26 decembrie.

Yu Yutopia

Specificaţii complete pentru Yu Yutopia:

  • display IPS Sharp de 5.2 inch cu rezoluție QHD (2560 x 1440 pixeli), o densitate a pixelilor de 565 ppi şi protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 4;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 810 (MSM8994) pe 64 biţi, Adreno 430 GPU, 4 GB RAM LPDDR4 şi 32 GB spațiu de stocare (oferă suport pentru card microSD de până la 128 GB);
  • Android 5.1.1 Lollipop cu Cyanogen OS 12.1;
  • 4G / LTE,Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, Wi-Fi Direct, DLNA, hotspot, bluetooth 4.1, port microUSB 2.0, jack de 3.5 mm, A-GPS, GPS, radio FM, senzor pentru citirea amprentei;
  • cameră foto de 21 megapixeli cu senzor Sony IMX230, stabilizare optică, autofocus, LED flash, deschidere f/2.2, filmare 4K + cameră frontală de 8 megapixeli cu senzor OmniVision OV8865;
  • baterie de 3000 mAh cu Quick Charge 2.0, 159 gr. greutate și 7.2 mm grosime.

Yu Yutopia 2

Sursa: androicentral.com

Categorii: telefoane-mobile

Despre autor

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 6T, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.