Smartphone

ZTE Small Fresh 5 este un nou smartphone de buget care încearcă să atragă atât prin design si construcţie, cât şi prin preţul de comercializare. Vorbim de un telefon destul de competitiv care rulează încă din fabrică MiFavor UI 4.2 bazat pe Android 7.1.1 Nougat.

La capitolul specificaţii regăsim un display de 5 inci cu rezoluţie HD, procesor quad-core, 3 / 4 GB RAM, 16 / 32 GB spaţiu de stocare, cameră foto duală de 13 megapixeli + 2 megapixeli, scanner de amprentă şi o baterie de doar 2500 mAh. Aceasta din urmă pare a fi în teorie călcâiului lui Ahile, însă cu o bună optimizare software s-ar putea obţine o zi de autonomie.

ZTE Small Fresh 5 va putea fi achiziţionat în China începând cu 5 iulie la următoarele preţuri:

  • 3 GB RAM + 16 GB spaţiu de stocare – 146 dolari;
  • 4 GB RAM + 32 GB spaţiu de stocare – 204 dolari.

Specificaţii complete pentru ZTE Small Fresh 5:

  • display IPS LCD de 5.0 inci cu rezoluţie HD (1280 x 720 pixeli) protejat cu sticlă curbată 2.5D Corning Gorilla Glass;
  • procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 425 tactat la 1.4 GHz, Adreno 308 GPU, 3 / 4 GB memorie RAM şi 16 / 32 GB memorie internă + suport pentru card microSD de până la 128 GB;
  • Android 7.1.1 Nougat cu MiFavor UI 4.2;
  • slot combo, 4G / LTE, Wi-Fi, bluetooth 4.1, port microUSB 2.0, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS, scanner de amprentă;
  • cameră foto duală de 13 megapixeli + 2 megapixeli cu flash LED, autofocus, deschidere f/2.0, filmare la 1080p şi cameră frontală de 5 megapixeli;
  • baterie de 2500 mAh, 7.9 mm grosime şi 132 gr. greutate.
Sursa: fonearena.com

Categorii: zte
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.