Smartphone

În urmă cu câteva zile vă scriam despre noul brand ZUK şi al său prim smartphone ZUK Z1. Conform informaţiilor existente la ora actuală ZUK este un brand secundar Lenovo, iar aceştia din urmă investesc foarte mult în susţinerea sa.

Pentru a impresiona încă de la început, ZUK se pregăteşte să lanseze smartphone-ul ZUK Z1 care să iasă în evidenţă printr-un raport calitate-preţ excelent. La un preţ de sub 300 de dolari, smartphone-ul promite o baterie de cel puţin 4000 mAh, senzor de amprentă, camera foto de 13 megapixeli şi Android 5.1 Lollipop.

Până aici nu v-am spus nimic nou. Pentru a face brandul ZUK cunoscut în Statele Unite ale Americii, cei de la Lenovo investesc destul de mulţi bani în promovare sa. Din păcate prima reclamă aparută în mijlocul oraşului New York este de-a dreptul penibilă. La o primă strigare aş putea spune că este făcută de o gaşcă de copii care se plictisea în vacanţa de vară. Cel mai mult deranjează muzica utilizată ce poate fi descrisă drept cel puţin puerilă.

Vă las în continuare cu clipul de promovare ZUK şi cu o întrebare retorică: Oare ZUK Z1 va fi produs după acelaşi standard de calitate precum această reclamă?

Sursa: GizChina.com

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.