ZUK Z1 – smartphone realizat sub tutela Lenovo

/
/
29 iun. 15
/

ZUK Z1 este primul smartphone al companiei ShenQi ce este condusă de fostul vicepreşedinte Lenovo. Deşi la prima vedere brandul ZUK pare unul nou şi neajutorat, se pare că ZUK este mai mult un brand secundar al celor de la Lenovo care îi va oferi tot suportul necesar dezvoltării.

De la ZUK Z1 se aşteaptă să fie noul OnePlus One, adică un smartphone cu raport calitate-preţ imbatabil. Lansarea sa oficială se aşteaptă să fie făcută undeva în luna august, însă compania a dezvăluit câteva detalii despre acest device în cadrul unei şedinţe cu presa ce a avut loc în China.

ZUK Z1

Conform detaliilor furnizate, ZUK Z1 va dispune de un scanner de amprentă U Touch, baterie de 4000 mAh (sau mai mult), cameră foto de 13 megapixeli, 4G şi va rula Android 5.1.1 Lollipop. Chiar dacă nu este confirmat, preţul acestui smartphone nu va depăşi 300 de dolari.

Normal ar fi ca acest brand secundar să primească din partea Lenovo câteva update-uri software succesive pentru a câştiga puţin din încrederea utilizatorilor. Acest lucru nu ar trebui să fie foarte greu având în vedere colaborarea strânsă dintre Lenovo şi Google din ultima perioadă.

Sursa: gizchina.com
Categorii: Lenovo, Smartphone
Cuvinte cheie: Lenovo, smartphone, ZUK, ZUK Z1
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Când se lansează seria Google Pixel 11 și ce știm până acum la nivel de specificații și preț

Inițial se credea că seria Pixel 11 de la Google va fi lansată pe 11 august, dar înțeleg că invitația trimisă anunță un eveniment pe data de 12 august 2026.

Honor Magic V6 sau cum arată un competitor pentru Samsung Galaxy Z Fold8 Ultra și viitorul iPhone pliabil (oferta din România…, 11.499 lei și voucher de 1500 lei la debut)

Honor lansează cel mai nou pliabil al său în țara noastră. Honor Magic V6 are specificații de top, dar și un preț pe măsură, preț pe care mă aștept să-l vedem și în cazul Z Fold8 Ultra sau la iPhone-ul pliabil etc.

Nothing Phone (4b) sau ce specificații sunt aduse în 2026 la 1799 lei – Qualcomm Snapdragon 6 Gen 4 pe 4nm, stocare UFS 2.2, suport software pentru 3 versiuni noi de Android

Nothing a lansat un smartphone mid-range. Îl găsiți la precomandă în magazinul oficial ce livrează și în țara noastră. S-a făcut economie la RAM și stocare, au ales formatul UFS 2.2...