Opinie

Echipa Vector Watch și software-ul dezvoltat au fost achiziționate de către Fitbit – detalii într-un articol separat. Era un produs dezvoltat local ca design și funcționalitate, iar investițiile estimate variază între 7 – 12 milioane dolari. 

Mi-a atras atenția afirmația făcută de către Radu Dumitru:

Fitbit este lider de piață pe zona wearables, cu o cotă de 23% anunțată în decembrie. Pe locul doi se află Xiaomi, probabil cu brățările lor foarte ieftine, iar Samsung, Apple și alții au sub 10%. Fitbit a cumpărat și Pebble, unde modele precum Time 2 și Core au fost anulate. Vector probabil are o cotă de piață neglijabilă, dar vânzările au fost de câteva sute de mii de bucăți, estimez eu din diverse informații puse cap la cap.”

Aș avea curajul să spun că dacă Vector ar fi vândute sute de mii de unități, nu ar fi avut o cotă de piață neglijabilă. Personal, consider că Vector Watch nu a trecut de pragul a 20.000 de unități, asta într-o estimare optimistă. Mă refer la vânzările globale, nu la cele din România care sunt de maxim câteva mii de exemplare.

Ca să folosești Vector Watch trebuie să descarci aplicația dedicată din App Store și Google Play. Am avut această discuție și puțin înainte de Crăciun cu Andrei Gârbea de la Giz.ro. La momentul respectiv, în Google Play – aplicația Vector Watch era afișată la categoria 5 – 10.000 de descărcări, iar la început de 2017 văd că a trecut la categoria 10.000 – 50.000. A primit 371 de calificative, iar în App Store se oprește la 14 recenzii.

Din aceste date trag concluzia că Vector Watch nu a trecut de pragul a 20.000 unități. Au înregistrat vânzări mai puternice la promoțiile de Black Friday în ediție 2016. Totuși, aici vorbim de un produs cu ambiții globale, nu doar pe plan autohton.

A nu se înțelege că nu apreciez efortul făcut de echipa Vector, software-ul dezvoltat. Mi-a plăcut ceasul, pentru autonomia de peste 40 – 50 de zile și pentru modul în care livrează notificările de pe smartphone spre smartwatch. Fitbit a plătit 30 – 40 milioane dolari pe Pebble – aprox. 2 milioane smartwatch-uri comercializate din 2013 până la sfârșitul lui 2016. Nu avem detalii, dar nu cred că Fitbit a plătit mai mult de 3.5 – 4 milioane dolari pe echipa Vector Watch și software-ul din spatele său. Recunosc că mi-aș dori să nu am dreptate și să fie o tranzacție generoasă.

Categorii: opinie
Tag-uri:

Despre autor

Co-Founder GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY S8 Plus, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și laptopurile ASUS ROG G551 și ASUS Zenbook UX310UQ. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.