in teste
Pornesc postarea mea de la articolul de pe refresh.ro. Acolo sunt analizate blogurile de tehnologie înscrise la roblogfest 2011. La un moment dat am scris despre această nişă din perspectiva traficului şi vedeţi ce a ieşit – aici.
Trebuie să clarific din start că am rămas plăcut surprins când am văzut că nominalizarea a venit din partea altcuiva. La categoria – Cel mai popular – m-am înscris singur şi nu am trecut în etapa a doua ce a început de ieri.

Nu pot emite pretenţii la primul loc deoarece concurenţa în zona jurizată este foarte mare. Mă dezavantajează terminaţia blogspot din coada blogului, designul anost şi tern al temei, un flux de produse în teste nu am decât de aproximativ 4 luni. Acum nu trebuie să mă victimizez. Sunt şi “puncte tari” – scriu zilnic, am un trafic (dacă mai ţine cineva cont de el) de minim 1.2k unici pe zi, unele prezentări de telefoane mobile au beneficiat de ceva RT şi likeuri dovedind că se mai uită cineva pe aici în afară de mine Smile.
Logic ar fi şi sfatul acesta a fost dat de multe persoane pe twitter, pe blog prin comentarii de a trece pe un domeniu .ro, host, participarea la evenimente (când o să îmi cumpăr un aparat foto o să fac şi imagini de calitate – am fost la două în ultima lună şi anume PR Forum şi Digital Marketing Forum, urmează un alt eveniment al Sony pe 22 martie).
Zilele acestea mă gândeam să particip mai intens la un proiect ce se doreşte a fi mai mare – gadget.ro. Normal că o o problemă majoră din start este – conţinutul sau cum se spune pe la conferinţe – content. Nu am pretenţia de a fi un expert, dar vorbesc din experienţa personală. Degeaba am scris eu despre cele mai noi lansări din SUA sau vestul Europei, numărul de vizualizări al articolelor a fost liliputan deoarece interesul pieţei locale creşte atunci când respectivul handset poposeşte pe meleagurile dâmboviţene.
Reviewul de produse pentru un blog de tehnologie este esenţial. Eu am început să abordez această nişă după ce am scris un articol legat de Samsung S5230 care din 100 de vizitatori pe zi m-a ridicat dintr-o dată la peste 400. Mi-am dat seama că pot face ceva interesant. Apropo, că tot se vorbeşte că trebuie să dai bine pe Google, acesta recunoaşte din start dacă ai o prezentare originală. Toate prezentările făcute de mine şi le vedeţi în partea dreapta au luat un loc bun în search şi au generat sute sau mii de vizualizări.
Există mereu o discuţie cu privire la – Care este cel mai bun blog?
Este puerile să te referi la linkuri, trafic, RT sau likeuri pe facebook. Cum spune şi Ana Matei – contează suma pe care o scoţi din el şi aici toată lumea suferă. Nu zic că eu sunt mai cu moţ, iniţial abia dacă visam să testez unele telefoane – Nokia N8, Galaxy S, Galaxy Tab sau laptopuri cu procesor i7 sau netbookuri branduite Lamborghini – şi a rămas în continuare un hobby care îmi mănâncă zeci de ore.
Dacă ar fi să adun sumele scoase din acest blog pe blogspot şi să fac o mică adunare abia dacă aş aduna 4 – 500 de euro în 2011. Sunt sigur că majoritatea stau mult mai bine.
Concluzia ar fi că tradusul ştirilor din dot com nu te ajut cu nimic şi Google urmează să penalizeze drastic aceste ferme de conţinut. Dacă blogul tău este ok nu poţi decât să tragi tu o linie după ce vezi timpul acordat şi suma pe care a adus-o în conturi. Dacă scrii din plăcere sau pentru că vrei să te faci auzit este superok, atunci banul nu mai are valoare explicită. Nu cred să fie unul dintre cei 39 de bloguri de la roblogfest care să nu vizeze şi factorul financiar, măcar pe termen mediu sau lung. Corect?
Uite ce feedback am primit la un alt articol legat de content.
Uitasem, ne vedem pe 25 martie la petrecerea roblogfest şi sper a doua zi când voi verifica punctajul să fiu şi eu pe la mijloc ca medie a notelor obţinute.

Categorii: arhiva
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.