Telefoane Mobile

Nokia a lansat o serie de telefoane cu Windows Phone sub brandul Lumia. Le-am testat până acum: Nokia Lumia 800, Lumia 710, Lumia 610 și a venit rândul vârfului de gamă – Lumia 900 care nici măcar la acest moment nu este importat oficial în țara noastră. L-am primit de la quickmobile.ro și-l puteți cumpăra din oferta lor pentru 2.499 lei.

Sunt două probleme înainte de a intra în review-ul propriu-zis:
1. Prețul – mare, egal cu al lui HTC One X sau Samsung Galaxy S III. Vorbim de un hardware mai slab, dar un preț mare. Să sțiți că la fel de scump este și afară, iar în SUA este ieftin la abonamente ce urcă și la 50 dolari / lună ca și la iPhone.

2. Nu primește Windows Phone 8. Acum are Windows Phone 7.5 Mango și maxim va ajunge la 7.8 Mango care se dorește a fi un update consistent care să facă uitat faptul că WP8 nu va ajunge pe Lumia 900.

Varianta primită de noi era pe albastru și mi se pare a fi cea mai frumoasă, peste cea neagră sau albă.

Și acum să vedem datele hardware de la care pornește analiza noastră:

Smartphone
Date hardware
Nokia Lumia 900
Ecran AMOLED de 4.3 inch cu rezoluție 480×800 pixeli
Procesor Single core Qualcomm la 1.4 GHz
Memorie 512 MB RAM, 16 GB spațiu de stocare
GPU Adreno 205
Sistem de operare Windows Phone 7.5
Conectivitate 3G cu viteze de până la 42 Mbps, Wi-Fi b/g/n, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS
Cameră foto și video 8 Megapixeli, autofocus, dual LED flash, filmează la 720p, cameră frontală de 1 Megapixel
Baterie 1.830 mAh
Greutate 160 gr.
Grosime 11.5 mm

Design

Pachetul este puțin mai mare decât la alte smartphone-uri Android de top. Merge pe albastrul cu care Nokia ne-a obișnuit, un albastru mai închis. Pe pachet veți vedea Lumia 900 în cele trei variante de culoare: negru, alb, albastru. Deschideți pachetul și dați de telefon într-o husă de plastic, nu se oferă acces la baterie și nu o găsiți în cutie fiind inclusă în smartphone, încărcătorul telefonului, cablu microUSB – USB 2.0.

Încărcătorul are nevoie de un adaptor pentru România ca să-l folosiți. Îl găsiți în cutia cu pachetul de la quickmobile.ro. Cel puțin așa au fost toate pachetele oferite nouă la test de acest magazin online. Mai dați de instrucțiunile de folosire și o pereche de căști clasice pe jack de 3.5 mm. A fost o mică decepție aici. Și Nokia Lumia 610 aduce căști de tip in-ear. Este bine că astfel de căști sunt relativ ieftine, dar nu ar fi stricat ca Nokia să aducă așa ceva din start, fără să mai pună pe cel care și-a cumpărat smartphone-ul finlandez pe drum, în sens figurat, pentru a avea un sound de calitate când vrea să răsfoiască colecția de melodii din telefon.

La formele telefonului au mers pe designul inaugurat de către Nokia N9 și Lumia 800. Doar că la Nokia Lumia 900 s-a ajuns ca dimensiunile să fie considerabile. Vorbim de un smartphone care dacă-l pui peste Galaxy Nexus îl acoperă în totalitate, iar dacă faci la fel, dar peste HTC One X sau Samsung Galaxy S III, la cele două telefoane Android abia li se mai văd marginile. Și care ar fi problema:

Nokia Lumia 900  – display de 4.3 inch;
Samsung Galaxy Nexus – 4.65 inch;
HTC One X – 4.7 inch;
Samsung Galaxy S III – 4.8 inch.

Hai să zicem că Galaxy Nexus nu are taste capacitive la baza ecranului, dar HTC One X și SGS III au astfel de controale plus că display-urile lor sunt considerabil mai mari.

Concluzia legate de acest aspect ar fi că Nokia nu s-a chinuit să facă rabat de spațiu. Astfel Lumia 900 are 160 gr. cu carcasa din policarbonat, grosime de 11.5 mm. Culmea este că se simte plăcut în mână, un Windows Phone cu un display care-ți permite să ai o imagine mai mare. Îl întrece doar HTC Titan cu ai săi 4.7 inch.

Designul unibody, carcasa din policarbonat, atenția la detalii fac ca Lumia 900 să impresioneze în mod plăcut. Culoarea albastră îl prinde bine, contrastul cu negrul ce înconjoară ecranul AMOLED de 4.3 inch este de efect. Formele rectangulare îl fac deosebit față de alte telefoane, plus că dă și un grip bun. Nu-ți va scăpa din mână.

Nu aș reproșa decât dimensiunile generoase. În rest avem un telefon solid construit, care dă impresia de rezistență, materiale de calitate, design unibody de efect. Nokia a făcut o treabă bună și cred că această linie de stil va fi adusă și la primele lor telefoane cu Windows Phone 8, procesor dual-core, display HD. Cel puțina așa s-a promis la evenimentul Microsoft din iunie 2012 când s-a prezentat viitorul lor sistem de operare pentru telefoane mobile.

Ecran și sunet

Aduce un AMOLED de 4.3 inch cu rezoluție de 480×800 pixeli, 16 milioane culori. Acest AMOLED se vede excelent și pentru că Nokia a customizat tehnologia prin adăugarea Nokia ClearBlack display. Sticla care protejează ecranul este de tip Corning Gorilla Glass.

Display-ul se vede excelent, impresionează. Ajută și interfața simplă a Windows Phone, plus că mereu ai mult negru de afișat, iar la asta se pricep cel mai bine display-urile AMOLED. Modul în care a fost integrat ecranul în carcasă mi-a plăcut.

La baza ecranului se alfă trei butoane capacitive ce pot spune că sunt specifice Windows Phone, de la stânga la dreaptă: Back, Home – Ecran de start, Search via Bing.

Sunetul vine de la o boxă dispusă la baza telefonului, pe lateral. Se aude puternic, clar, bass-ul cam lipsește. Reglarea volumului se face din partea dreaptă, pe lateral. Nu-i o tastă supradimensionată, dar au reușit să o facă ușor de accesat. Jack-ul de 3.5 mm este poziționat în partea superioară, împinsă spre margine. Căștile clasice din pachet se aud decent, nu impresionează. Puteți accesoriza cu unele de tip in-ear pentru o audiție la un nivel mai puternic, mai clar, sound mai bun.

Hardware, sistem de operare, performanță 

Aduce un single core de proveniență Qualcomm la 1.4 GHz, 512 MB RAM, 16 GB spațiu de stocare, fără microSD slot și prin intermediul SkyDrive mai puteți primi încă 7 GB în mod gratuit, stocare în cloud. Telefoanele cu Windows Phone 7 și 7.5 au fost optimizate special pentru procesoarele single core, GPU grafic mai slab – Adreno 205 și pentru rezoluția de 480×800 pixeli care-i un fel de standard nescris.

Interfața sistemului de operare se mișcă fluent, fără lag. Nu diferă cu nimic de Windows Phone-ul pe care l-am văzut la lucru pe atâtea telefoane ce-l rulează. Browsingul este o adevărată plăcere cu ajutorul unui Internet Explorer optimizat special pentru Windows Phone. Se mișcă aproape la fel de bine ca telefoanele Android de tip quad-core și Chrome pentru Android, deși îi lipsește sporul de viteză pe care-l are Galaxy S III sau HTC One X spre final, când se finalizează încărcarea paginilor web.

Dintre aplicațiile regăsite pe Nokia Lumia 900:
– Alarms, App Highlights – o serie de aplicații sunt scoase în față;
– Calculator, Calendar, Camera – mai multe despre ea la capitolul dedicat;
– Contacts Transfer, Games prin intermediul serviciului Xbox Live;
– Hotmail – client de mail, Internet Explorer – browser default pe telefoanele cu Windows Phone;
– Lumia Highlights – aptitudinele seriei Lumia sunt scose în evidență;
– Maps – via Bing Maps;
– Marketplace – magazinul de aplicații cu peste 100.000 de aplicații disponibile, din păcate multe dintre ele sunt contra-cost și puține gratuite & interesante, un punct în minus față de Android & Google Play;
– Messaging, Music + Videos, Network Setup;
– Nokia Drive – navigație turn-by-turn de la Nokia și cu suport pentru țara noastră;
– Nokia Music, Nokia Maps, Office, People, Phone, Picture, Settings, SkyDrive;
– Tango Video Calls

În cadrul magazinului de aplicații Windows Phone 7 Marketplace dați de o categorie intitulată Nokia collections: ESPN, Nokia Maps, Nokia Drive, Nokia Music, Nokia Reading, Contacts Transfer, WRC Live, TuneIn Radio, App Highlights, CNN, Creative Studio, Tango Video Calls, 110th Day of School, The Dark Kinght Rider, Play To. Prin această secțiune încearcă Nokia să se individualizeze în universul telefoanelor cu Windows Phone. La asta se mai adaugă și designul specific finlandezilor.

Am încercat să fac și câteva teste de benchmark, dar nu am găsit aplicații așa bine puse la punct ca pentru telefoanele Android, totuși găsiți o serie de informații și date care poate vi se vor părea interesante. Aș dori să clarific ceva. Windows Phone se mișcă repede pe telefoanele care-l rulează. Procesoarele sunt în jurul a 1 – 1.4 GHz de provenineță Qualcomm ca și partea de GPU grafic – Adreno și rezoluția standarde 480×800 pixeli. Vorbim de un sistem de operare optimizat pentru o configurație. La Android avem exact inversul – multe tipuri de configurații și experiența diferă mult de la un telefon la altul.

Lumia 900 se mișcă repede, la fel face și Lumia 800, dar și Lumia 610 – entry-level cu Windows Phone. Mă refer la modul în care merge prin meniu, cum rulează aplicațiile, cum se descurcă în browsing.

Smartphone Nokia Lumia 900
BrowserMark 30.159 puncte
HTML5test 138 puncte
WP Bench Free CPU – 14847 ms, data – 22782 ms, GPU – 1213 frames și scor 92.81 la viteză – Speed
Benchmark Free CPU Integer – 7.9, CPU Floate – 7.9, Memory – 7.9, Storage Read – 7.9, Storage Write – 7.9

Tastatura qwerty place, aici este și mai mult spațiu, dar când o întorci în modul landscaope dă impresia că unele spații sunt lăsate libere în mod liberta. Se putea mai bine și nu ar strica un plus de ergonomie din acest punct de vedere.

Există și un fel de bară cu informații, dar nu se poate mări printr-un swipe. Acolo veți detalii legate de rețeaua în care te afli, conexiunea Wi-Fi și nivelul bateriei.

Conectivitate

Aduce 3G cu viteze de download de până la 42 Mbps – adică este singurul telefon din România cu care puteți testa internetul 3G de la Orange și Vodafone în zonele în care ei promit 43.2 Mbps în download. Se adaugă Wi-Fi în standardele b/g/n, bluetooth 2.1, gps.

Pe lateral, în partea superioară dați de jack-ul de 3.5 mm, portul microUSB și slotul pentru cartela microSIM la care pentru a o desface primiți un fel de pin că astfel nu sare din locașul său spre a pune microSIM-ul din dotare. În lateral dreapta regăsiți tasta pentru reglarea volumui, + și – sunt clar individualizate, urmează butonul de power cu rol în blocarea / deblocarea rapidă a ecranului AMOLED de 4.3 inch, buton dedicat pentru camera foto – un mare plus în opinia mea. La bază se află boxa de care vă spuneam la capitolul dedicat.

În lateral stânga nu este niciun control și asta contribuie la impresia de telefon la care s-a mizat pe simplitate.

Cameră foto și video

Integrează o cameră foto de 8 Megapixeli cu rezoluția maximă a fotografiei de 3264×2448 pixeli, optică Carl Zeiss, autofocus, dual LED flash, filmează la 720p cu 30 fps, stabilizare video, cameră frontală de 1 Megapixeli care filmează VGA cu 15 fps.

V-am adus și câteva mostre foto care nu au fost editate în niciun fel ci doar redimensionate. Impresia lăsată de camera foto este că ar fi loc de mai bine. Iese prea mult negru chiar și în condițiile în care lumina este decentă. Mă așteptam ca Nokia să impresioneze la acest capitol ținând cont de reputația pe care o au în domeniu și atunci când auzi Carl Zeiss te duci cu gândul la un senzor foto performant, fără de reproș.

Apreciez că au pus un buton dedicat pentru a porni camera foto rapid, dar mai ales pentru a capta o imagine. Interfața se deschide rapid. Captează fotografiile destul de repede. În parte stângă printr-un swipe puteți intra în galeria de imagini. În dreapta de sus în jos dați de selectorul pentru video sau foto, altul pentru a selecta camera foto frontal – utilă în apelurile video via Tango sau Skype. Urmează un fel de tastă touch cu rol în efectuarea zoom-ului – nu-l recomand și la bază dați de zona de setări. Sunt mai multe așa numite scene puse la dispoziție: Auto, Beach, Candlelight, Macro, Landscape, Night, Portrait, Snow, Sports, Sunset.

Se pot adăuga efecte fotografiilor: Normal, Negru și alb, Sepia, Negativ, Solarise. Se poate alege între mai multe rezoluții:

8 Megapixeli 4:3;
7 Megapixeli 16:9;
3 Megapixeli 4:3;
2 Megapixeli 16:9.

La filmarea video se poate opta pentru 720p sau VGA – 640×480 pixeli.

Autonomie

Bateria este de peste 1.800 mAh și se descurcă mai bine decât alte smartphone-uri Android de top. În condiții de utilizare moderată merge spre două zile și trece pragul unei zile fără probleme. Asta și pentru că hardware-ul este mai modest și nu necesită resurse prea mari de procesare, mă refer la sistemul de operare. Nici nu am remarcat a se încălzi ca suratele sale cu Android.

Concluzii

Un telefon bun, dar care ar fi făcut furori în 2010 – 2011 și nu în 2012 când cerințele sunt mult mai ridicate. Să vedem care ar fi punctele forte și slabe pentru Nokia Lumia 900:

Puncte forte:
– ecran AMOLED cu un contrast excelent și o setare bună;
– design bazat pe materiale de calitate și finisare ireproșabilă;
– Windows Phone 7.5 oferă o experiență fluentă;
– autonomie decentă pentru un smartphone.

Puncte slabe:
– nu primește Windows Phone 8;
– preț mare vis-a-vis de hardware-ul încorporat;
– cameră foto cu rezultate mediocre în spațiile puțin mai întunecate;
– prea mare cu ale sale 160 gr. și grosime de peste 11 mm, mai ales că vorbim de un telefon cu display de 4.3 inch care nu ar fi stricat să fie ceva mai compact.