Samsung reușește să rămână lider mondial ca număr de telefoane vândute atât grație unor vârfuri de gamă dintre cele mai bune, cât și unei oferte variate în fiecare segment al pieței.

Și în țara noastră compania sud-coreeană este pe primul loc raportat la vânzările de telefoane mobile, unul dintre modelele ce contribuie mult la această poziție fiind chiar cel analizat azi.

Gama J de la Samsung se adresează celor ce caută un smartphone corect la un preț cât mai așezat, de la o companie A-list. Versiunea Galaxy J5 o consider cea mai echilibrată, fiind în fapt fratele mijlociu al gamei J.

Pentru a nu-și mai dezorienta clienții prin multiple denumiri, ce se schimbă de la an la an, Samsung a ales ca pentru seria A și J să modifice numele doar prin adăugarea anului lansării.

Astfel, după ce am văzut la lucru J5 2016, acum a venit rândul lui Samsung Galaxy J5 2017 să ni se dezvăluie prin intermediul unui review complet.

Material video

Specificații pentru Samsung Galaxy J5 2017:

https://www.gadget.ro/samsung-galaxy-j5-2016-review/

Design

În cutia ce a ajuns la noi am găsit, pe lângă telefon, un încărcător pe USB, un cablu microUSB – USB 2.0, căști, ghid de pornire și certificat de garanție. Cel mai probabil, pachetul de retail va conține și o agrafă pentru accesarea sloturilor sim și a celui pentru card microSD.

Samsung Galaxy J5 2017 face o schimbare majoră în ceea ce privește designul, iar cea mai importantă trăsătură modificată este cu siguranță adoptarea unei carcase unibody. Astfel, o caracteristică importantă pentru unii clienți se pierde. Mă refer la accesul către baterie și posibilitatea scoaterii acesteia din locașul său.

Pe de altă parte, trebuie să recunosc că Samsung Galaxy J5 2017 arată acum într-un cu totul alt mod față de versiunea de anul trecut. În varianta de culoare neagră, smartphone-ul pare dintr-o altă ligă. Aș spune fără să exagerez că J5 2017 se prezintă mai bine decât un A5 din 2016, dar gusturile nu se discută și aici aș putea fi contrazis fără probleme.

Carcasa unibody realizată aproape în totalitate din metal este și foarte bine construită. Metalul este finisat într-o textură mată și contribuie la un grip îmbunătățit. Forma arc-band-urilor din plastic, în spatele cărora se ascund elementele de conectivitate wireless, poate părea neobișnuită, dar măcar este una originală. Doar aici aș spune că există extrem de mici imperfecțiuni la finisare, dar acum chiar caut nod în papură.

Decupajul din jurul camerei principale este realizat într-un mod ingenios, marginea fiind de fapt direct metalul carcasei, finisat de data asta precum oțelul inoxidabil. Se creează impresia unui inel dintr-un alt material, fiind de fapt același metal cu tot spatele telefonului. Cred că în aceeași manieră a fost inscripționată și denumirea producătorului de pe partea posterioară.

La baza ecranului se păstrează butonul fizic din centru, cu rol și de cititor de amprentă, flancat de cele două taste capacitive cu rol de Aplicații recente și Înapoi (niciuna iluminată). Deasupra display-ului vedem denumirea producătorului, mai sus de aceasta este difuzorul pentru apeluri aflat între camera frontală și LED flash-ul acesteia.

Samsung Galaxy J5 2017 este un telefon ce se distanțează la ani lumină față de predecesorul său și pare acum că a ajuns într-o ligă superioară. Construcția, materialele și, nu în ultimul rând, marginile laterale extrem de înguste, lasă această senzație de smartphone cu pretenții.

Ecran și sunet

În urmă cu doar câțiva ani Samsung rezerva panelurile Super AMOLED pentru vârfurile sale de gamă. Acum mai toate smartphone-urile companiei folosesc aceste tipuri de display-uri, desigur păstrându-se cele mai bune tot pentru flagship-uri.

Ecranul lui Samsung Galaxy J5 2017 este în mare măsură similar cu cel al variantei 2016. Avem aceeași diagonală și rezoluție la un panel Super AMOLED de bună calitate. Culorile sunt vii și a trecut vremea când le consideram supra saturate, contrastul, așa ca la orice AMOLED, extrem de ridicat, iar luminozitatea suficientă. Doar în bătaia directă a soarelui sunt mici probleme de lizibilitate, cauza fiind și un grad de reflexie ceva cam mare al sticlei de protecție.

Având în vedere rezoluția HD (1280 x 720) pe o diagonală de 5.2 inch ne alegem cu o densitate a pixelilor de doar 282 ppi. Spun doar, fiindcă ne aflăm în 2017 și vorbim deja de ecrane 4K pe telefoane mobile și sunt zvonuri și despre unele 8K. Să rămânem pe subiect și să vedem cum se traduce densitatea de 282 ppi: în practică nu sunt probleme nici cu cele mai mici fonturi, suficient de bine conturate, dar unii vor putea totuși să observe că, datorită matricei de tip diamant, rândurile de pixeli pot fi observate cu ochiul liber. Absolut nimic deranjat totuși, ceea ce face să pot considera ecranul un atu al telefonului.

În meniul de setări găsim 4 moduri de afișare a culorilor: Ecran adaptabil (softul gestionează automat gama de culori, saturația și conturarea – în acesta apare o ușoară tentă albăstruie în afișarea albului, dar există opțiunea de a regla manual balansul de culori pe roșu, verde și albastru), Cinema AMOLED, Foto AMOLED și De bază. Ultimele trei sunt apropiate ca mod de afișare a culorilor.

Difuzorul principal al lui Samsung Galaxy J5 2017 este poziționat pe laterala din dreapta, deasupra butonului power. Este o amplasare neobișnuită, dar am constatat că este una bine gândită, foarte rare fiind momente în care această grilă este obstrucționată.

Sunetul emis este de o intensitate ridicată, cu un volum maxim ce se situează la cote înalte, iar calitatea este și ea foarte bună. Nu găsim prea mult bass, așa cum este de așteptat de la un telefon, dar celelalte frecvențe sunt bine conturate.

Căștile din pachet nu sunt de tip in ear, ci le-aș numi half in-ear, și nici nu au fir plat, ce nu este atât de predispus să se încurce. Calitatea sunetului cu aceste căști este medie, mi-ar fi plăcut mai mult bass și o conturare mai bună a frecvențelor. Volumul maxim este suficient pentru majoritatea utilizatorilor. Nu sunt niște căști tocmai rele, dar vei descoperi un sunet mult mai bun prin jack-ul de 3.5 mm dacă vei conecta unele de bună calitate.

Samsung Galaxy J5 2017 aduce în meniul cu setări ale sunetului mai multe opțiuni. Avem egalizator de bază (doar frecvențele înalte și joase) sau avansat, dar și posibilitatea de a activa mai multe moduri de optimizare: rezoluție UHQ, Surround, Amplificator tub electronic Pro, Sală de concert.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Dacă Samsung Galaxy J5 2016 se baza pe un chipset Qualcomm, versiunea 2017 trece pe o soluție dezvoltată și produsă in-house. Vorbim despre chipset-ul Exynos Octa 7870 care, așa cum relevă și denumirea, folosește un procesor de tip octa-core. Fiecare dintre cele 8 nuclee este tactat la 1.6 GHz, fiind realizate pe o arhitectură ARM Cortex-A53.

Memoria RAM a rămas tot la 2 GB, ca și anul trecut. Spațiul de stocare este și el similar, din cei 16 GB memorie internă fiind disponibili utilizatorului circa 10.90 GB. Acestora le pot fi adăugați suplimentar până la 256 GB prin intermediul unui card microSD ce beneficiază de slot dedicat.

Acceleratorul grafic Mali-T830 MP1 reușește să ofere o experiență decentă chiar și în jocurile complexe. Real Racing 3 rulează fără lag, chiar dacă detaliile nu sunt la cele mai înalte cote.

Galerie de screenshots din aplicația CPU-Z cu date despre Samsung Galaxy J5 2017:

Sistemul de operare cu care vine Samsung Galaxy J5 2017 este un Android 7.0 Nougat, peste care producătorul a aplicat interfața proprie. Aceasta este mult mai light decât o știam până acum, nu se mai detașează atât de tare de aspectul unui Android nativ.

Sistemul de operare rulează mai tot timpul fără întârzieri, lag-ul nu-și face apariția decât în cazuri izolate, când mai degrabă ansamblul hardware se vede depășit și nu neapărat software-ul.

Mici buguri ce fac ca unele aplicații să se închidă neașteptat am mai găsit, dar n-aș zice că astfel de fenomene sunt dese. Nu a fost vorba de necesitatea restartării dispozitivului, dar există și trebuiau menționate.

Un procesor ceva mai puternic și o mai mare atenție acordată sistemului de operare ar fi făcut ca experiența de utilizare să fie la cele mai înalte cote. Altfel, realizezi după primele zile că nu ai de-a face cu un model mid-range.

Pe partea de aplicații preinstalate Samsung a înțeles că nu este nevoie să umple memoria cu unele ce se vor dovedi inutile pentru mulți dintre utilizatori. Așadar, a ales să le pună la dispoziția doritorilor în magazinul propriu – Galaxy Apps, de unde fiecare va alege fix ce-și dorește.

Pe de altă parte, Samsung a încheiat un parteneriat cu Microsoft ca fiecare smartphone al companiei sud-coreene să aducă preinstalată o suită de aplicații ale gigantului american. Așa se face că avem Word, Excel, PowerPoint, OneDrive și Skype direct din cutie.

De la Google găsim Magazin Play, Muzică Play, Google, Chrome, Gmail, Hărți, YouTube, Drive, Duo și Google Photo.

Printre altele avem și Browser Internet, Samsung Health, Fișierele mele, Facebook, Samsung Notes, Folder securizat și Samsung Members.

Galerie cu capturi de ecran din meniul lui Samsung Galaxy J5 2017:

Performanță

Samsung Galaxy J5 2017 a trecut prin câteva teste de benchmark, iar rezultatele sunt trecute mai jos, în tabel:

Teste benchmark Samsung Galaxy J5 2017

Conectivitate

Pe partea de conectivitate Samsung Galaxy J5 2017 aș spune că punctează foarte bine. Cred că doar un port infraroșu aș putea găsi ca minus, în rest avem de la Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi Direct, Bluetooth 4.1 cu A2DP, GPS cu A-GPS, GLONASS, BDS, NFC și radio FM. Cam tot ce este nevoie, cu Wi-Fi ac și multiplele module de poziționare ținând cap de afiș.

Spectrul 4G LTE este acoperit pe benzile B1(2100), B3(1800), B5(850), B7(2600), B8(900), B20(800) și B40(2300). Observăm că B38(2600) lipsește, așa că pe Digi Mobil unde există acoperire 4G doar pe acest spectru semnalul va fi inexistent.

Jack-ul de 3.5 mm și portul microUSB sunt amplasate pe laterala de jos, butonul power pe dreapta, în timp ce butoanele pentru reglarea volumului sunt pe stânga (mult mai ergonomic în felul acesta, șansa de a le confunda dispare), iar sloturile pentru cele două cartele sim și pentru card de memorie microSD sunt mai jos de butoanele pentru volum. Un slot acceptă o cartelă nano sim, iar al doilea găzduiește cea de-a doua cartelă nano sim și cardul microSD.

Butonul fizic cu rol de Home de sub ecran încorporează și un senzor de amprentă. Acesta este extrem de precis în recunoaștere, cu o rată de peste 90 – 95% și face asta la 360 de grade. Poți doar să atingi senzorul și ecranul se va debloca după circa o secundă, dar poți și să apeși tasta fizică ce încorporează senzorul moment în care ecranul se va debloca instant, fix la apăsarea butonului.

Cameră foto și video

Samsung mizează în 2017 cu Galaxy J5 pe două camere de 13 Megapixeli fiecare. Cea principală propune o deschidere extrem de generoasă, f/1.7, și nici cea frontală nu se lasă cu mult mai prejos, cu f/1.9 fiind printre cele mai largi diafragme din acest segment.

Interfața camerei este simplă, aerisită, cu principalele opțiuni la îndemână. Doar câteva atingeri sau swipe-uri și ajungi la meniul sau setarea dorită.

Capturi de ecran din interfața camerei foto de pe Samsung Galaxy J5 2017:

În ceea ce privește calitatea rezultatelor produse de ansamblul de camere pot să afirm că Samsung Galaxy J5 2017 se descurcă destul de bine, chiar dacă mărturisesc că mă așteptam la foarte bine. Detaliile sunt bine conturate, constrastul la un nivel bun, dar culorile sunt de multe ori nerealiste, iar gama dinamică prea scăzută.

Micile probleme care mai apar țin de o supraexpunere ușoară atunci când lumina naturală este abundentă. Aici ar putea fi vina acelei diafragme f/1.7 ce lasă poate prea multă lumină pe un senzor care nu poate gestiona prea bine aceste situații. Te poți alege cu poze mult mai bune dacă activezi modul HDR, însă acesta presupune un timp mai îndelungat până ce fotografia este gata.

Camera frontală aș spune că se descurcă în mod similar cu cea principală, în mai toate privințele, chiar și cu acea supra expunere.

Una peste alta, ansamblul de camere generează rezultate satisfăcătoare, aș zice chiar bune. Nu le pot considera un adevărat punct pro, poate și fiindcă aveam așteptări prea ridicate.

Clip video Full HD 1080p filmat cu Samsung Galaxy J5 2017

Galerie de fotografii făcute cu Samsung Galaxy J5 2017 (primele 6 poze sunt făcute cu camera frontală):

Autonomie

Baterie autonomie Samsung Galaxy J5 2017

Dacă ansamblul de camere nu l-am considerat un mare plus al telefonului, atunci autonomia o pot trece direct pe primul loc la puncte pro. Samsung Galaxy J5 2017 se descurcă excelent aici și ar putea fi promovat fără mari probleme drept un battery phone.

Deși capacitatea acumulatorului a scăzut cu 100 mAh față de generația trecută, rezultatele sunt cu mult peste. Bateria de 3000 mAh poate trece fără nici un efort testul unei zile de dimineața până seară, în orice scenariu de utilizare. Nici două zile nu sunt deloc imposibil de atins și asta dacă folosim telefonul în regim mediu, chiar mediu spre intensiv.

În testul autonomiei, când rulăm continuu playlist-ul Unboxing de pe canalul nostru de YouTube, cu luminozitatea ecranului setată la maximum, prin conexiune Wi-Fi la internet, Samsung Galaxy J5 2017 s-a descărcat până la 9% de la o baterie plină în 9 ore și 20 de minute. Un rezultat excelent.

Samsung Galaxy J5 2017 nu dispune de încărcare rapidă, adaptorul din cutie oferă la ieșire un curent la 5V și 1.55A. Cu acesta, bateria se încarcă în 15 minute până la 14%, în 30 de minute până la 28%, iar după o oră ajunge la 56%. Acumulatorul se încarcă la maxim după 2 ore și 12 de minute.

Preț

Samsung Galaxy J5 2017 – 1.049 lei in oferta eMAG.ro

Concluzii

Samsung Galaxy J5 2017 reprezintă un smartphone echilibrat, căruia este greu să-i reproșezi multe. Face destule lucruri bine, păcătuiește doar pe alocuri și nici atunci nu te poți supăra tare pe el, fiindcă prețul nu este tocmai ridicat.

Și fiindcă veni vorba de cost, o să spun că pe Samsung Galaxy J5 2017 l-aș recomanda chiar fără nicio rezervă atunci când prețul se va stabiliza la circa 900 de lei. Iar acest moment nu cred că este deloc departe, mai ales că au fost deja cazuri când l-am putut găsi la astfel de promoții.

Cel mai probabil Samsung Galaxy J5 2017 este cumpărat la pachet cu abonamente de telefonie mobilă, fie cu unele noi, la prelungire ori portare. În aceste cazuri poți obține oferte cu adevărat tentante, iar Samsung Galaxy J5 2017 devine atunci un telefon pe care nu-l poți rata.

Cele mai importrante puncte pro sau contra ale lui Samsung Galaxy J5 2017:

PRO

  • autonomie excelentă;
  • design plăcut, construcție foarte solidă, materiale calitative, finisări atente, toate demne de o clasă superioară;
  • ecran de calitate ce oferă culori vii, luminozitate ridicată și contrast asemenea.

CONTRA

  • mici bug-uri software alături de un ansamblu hardware mai degrabă axat pe eficiența energetică decât pe performanță duc la o experiență în utilizare ce putea fi la cote mai înalte.
  • Pingback: Samsung Galaxy J5 2017 – review - Stiri ultima ora, stiri online()

  • Un U

    Cam târziu cu review-ul la acest model, cred că sunteți ultimii ,fara supărare.

    • Ce relevanță are faptul că suntem ultimii? Repet ce am mai scris și cu alte ocazii, nu am alergat niciodată să fim pe primul loc în ce privește un review.

      J5 2017 va mai fi în vânzare cel puțin 1 an din acest moment, va mai câștiga destui clienți în țara noastră. Mai ales că prețul abia de acum încolo va deveni cu adevărat atractiv.

      Vor fi destule persoane ce vor citi și acest review publicat târziu. De asta sunt sigur.

    • Darius Pana

      Eu nu mă supăr, chiar am întârziat mai mult decât mi-aș fi dorit. Nu am reușit să public review-ul mai repede deși era în stadiul de ciorna aproape gata de “tipar” de mai bine de 2 saptamani. Nici așa nu eram printre primii, într-adevăr, dar asta este, așa s-a întâmplat in cazul acesta, din păcate.

  • theozanhan

    Cee? Arc bandurile alea originale? Ia cauta Gigaset Me Pure/Pro si mai discutam cand pui intre ghilimele conotatia “originale” din review
    Iar castile cu fir plat sunt predispuse sa NU SE INCURCE, cele cu fir clasic rotund se incurca de iti belesti ochii si unghiile

    • Darius Pana

      “și nici nu au fir plat, ce nu este atât de predispus să se încurce. ” Poate nu a fost exprimarea cea mai fericita, dar asta am zis și eu, că NU au fir plat care de obicei nu prea se încurcă.

      In ceea ce privește designul cu acele arc band-uri, pe bune, mă așteptam să găsim niste telefoane mai cunoscute despre care sa zicem că le-a copiat Samsung in cazul Galaxy J5 2017. Așa… Cu Gigaset astea…(știu că e fostul Siemens, dar cam ce vânzări au ei și câți au habar că există?) In plus, parca nu-i chiar o copiere a acelor arc band-uri, mai degrabă o fi fost o sursa de inspirație, cine știe :)
      Nu te supăra, dar pe principiul asta absolut nimic nu mai este original, găsim noi că un ecran curbat seamănă cu vreo chiuvetă, unul plat cu un parasolar s.a.m.d. :))

      Clar în 2017 e greu sa aduci ceva cu adevărat original, dar printre telefoanele cu vânzări mari la nivel mondial acest J5 2017 a propus niste arc band-uri mai diferite. Nu zic frumoase, speciale, doar altfel.

  • Rebelulll

    Darius, pune te rog tabelul cu testele de autonomie, ca sa vedem pe ce loc se situeaza.

    Un review la J7 2017 nu s-ar putea ? Am inteles ca are autonomie si mai buna. Sunt tentat sa il cumpar. :)

    • Darius Pana

      O sa incercam sa facem un tabel la comun, ca sa trecem fiecare editor mereu noul model testat, fiecare cu rezultatul obținut. Nu e nimic dificil în asta, doar că… Cred că nu ne-am dat seama că este nevoie de așa ceva. Nu suntem prea “intelighenți”, se pare… :)

      Așa, din proprie experiență, îți spun că, in mare, orice smartphone care obține în jur de 8 ore (sau mai mult) de SOT , la luminozitate maxima, este foarte bun la autonomie. Apoi, vin chestiile legate de eficienta procesorului, de soft… Dar, in esență, un SOT la 100% intensitate de mai bine de 8 ore nu are cum sa dezamăgească.

      Dar o să facem noi și tabelu’ :))

    • Ionut

      Am vazut si cazuri ciudate si nu le inteleg, telefoane cu SoT 10 ore dar tin o zi, nicidecum doua – pierd foarte mult in idle; si telefoane care au SoT 5 ore si tin lejer o zi, desi m-as astepta sa fie praf…. Cat de mult conteaza producătorul si displayul in cazul asta….

    • George Jipa

      +1 pt review J7 2017 :)

    • Efeded Efeded

      Am cumparat J 7 2017, un tel frumos, dar l am inapoiat si am pastrat Allview V 2 Viper X +.Desi ecranul e full hd la Samsung, fata de hd la allview, un ochi ager va vedea conturul pixelilor si e chiar enervant.Consider ca ecranul la Allview, desi doar HD, ofera o experienta de hixualizare

    • Florin Carabas

      Am eu J7 2017 de 1 luna cumparat si l-am prins la 1199 la emag.(cu voucher de 100 lei).Telefonul e best buy la banii astia,interfata samsung experience super,autonomie excelenta chiar si 2, maximum 3 zile,depinde ce faci.Ecranul este impecabil.Pacat de cei 16 gb interni,i-am pus un card de 16 gb hama clasa 10.P.S inainte am avut A5 2016,foarte multumit si de acela

    • Rebelulll

      Intre A5 2016 si J7 2017 care sta mai bine la autonomie ? Dar la camera foto ?

    • Florin Carabas

      La autonomie clar J7 2017.Bateria de 3600 mah de pe J7 e geniala.Pe partea foto,la camera de pe spate la A5 2016 aveam OIS, plus camera bump,parca un mic plus pt stabilizarea OIS, la selfie camera J7 2017 castiga, 13 mp cu apertura f1.9 plus led flash… La J7 2017 imi lipseste fast chargeul de pe A5 2016 si usb c de pe A5 2017 :)) Rezistenta la apa nu o mai aduc in discutie ca marim bugetul :)

  • Greuceanu

    Am citit un review echilibrat prin acuratețea informațiilor și corect în general.
    Aș aminti ca mică obiecție(din nou) afirmația cum că cineva(oricine) ar putea distinge rândurile de pixeli cu ochiul liber.Fără nici cea mai mică ezitare această afirmație o consider în continuare o glumă nesărată,ceva complet ridicol.
    Nu există așa ceva,am văzut deja telefonul la una din colegele mele,iar eu am în casă modelul din 2016 cu același ecran.
    Nimeni nu vede niciun pixel cu ochiul liber de la o distanță normală de vizualizare,ecranul amoled de care vorbim nu are această problemă. Deloc.
    Aș mai adăuga că eu consider camera foto de pe acest model(2017) un punct pro,la un telefon de 1000 lei nimeni nu poate avea pretenții exagerate,camera scoate poze echilibrate în majoritatea scenariilor,în orice caz la acest preț niciun model Huawei Lite(orice ediție) nu are performanțe mai bune,vorbind aici de câteva modele rivale asemănătoare. Și nici modelul Redmi 4X care are însă avantajul prețului vizibil mai mic și al fluenței mai bune datorată celor 3GB RAM și nu numai.
    E clar că nu avem de a face cu o super cameră,dar în gama lui de preț este peste media clasei în care se încadrează.Peste medie mie mi se pare un punct pozitiv.Și da,l-am văzut la lucru ,mai ales în fotografii de interior și mi se pare bun spre foarte bun pentru un model cu acest preț.
    Adică și Darius a spus ceva asemănător,cu observația că nu ai cum să ai așteptări mari de la un telefon de 200 și ceva de euro.Ca atare mie mi se pare un punct pro camera.
    În orice caz pentru cine nu dorește o diagonală mare ,avem de a face cu un telefon de buget arătos și destul de echilibrat la capitolul performanțe/preț.
    Bateria,aspectul,displayul ,senzorul de amprentă și într-o măsură camera foto sunt calități incontestabile la acest J5 2017.
    În curând o să intrăm în perioada în care vom vedea acest telefon scăzând spre 900 lei sau chiar sub,moment în care va putea fi considerat și un best-buy.
    Exact așa cum a fost și J5 2016.
    Văd la PC Garage un preț mai bun.

    https://www.pcgarage.ro/smartphone/samsung/j530-galaxy-j5-2017-octa-core-16gb-2gb-ram-dual-sim-4g-black/

    • Darius Pana

      Uite că mai există cineva care vede altfel un ecran AMOLED, vezi comentariul de mai sus al lui Efeded Efeded. Observ că pentru el chiar a reprezentat o problema din cauza căreia a returnat un J7 2017. Și acolo vorbim despre o rezoluție Full HD.

      Ca să te convingi că nu e o chestiune scoasă de mine din burtă, poți căuta simplu pe google “AMOLED vs IPS” și vei vedea pe mai multe site-uri că poate singura mica inconveniență a panelurilor AMOLED fata de IPS este data tocmai de un sharpness ceva mai slab. In rest, numai de bine pt AMOLED, cu niste culori mai vii, contrast infinit, cu acel negru perfect, consum mult mai mic de energie.

      LE: văd că și cei de la GSMarena la capitolul display din review-ul lor pt J5 2017 au spus :
      “The pixel density is 282ppi, but the fact that it’s a diamond pixel arrangement with half the number of blue and red subpixels means you’d be able to see the weave of pixels if you look closely.”
      Deci chiar nu sunt “unicul” ce vede diferente intre un AMOLED (matrice diamond) și un IPS, nu? Sau tot nu ești convins? :))

    • Greuceanu

      Darius, crede-mă că nu am probleme cu vederea deloc, eu nu observ așa ceva la niciun display amoled fie el HD sau Full HD, ba din contra, cele 2k de pe flagshipurile Samsung mi se par mai definite decât oricare altele 2k de tip IPS.
      Consider în continuare pe bună dreptate niște mofturi sau niște afirmații nefondate din partea oricui le-ar face, fără exagerare. Sau făcute în contextul analizei unui exemplar cu mici probleme hardware.
      NU exista probleme de definiție mai slabă la modelele amoled de fabricație mai nouă, nici macar la cele de pe modele mid-range. Este un clișeu fără acoperire, evidențiat și de alte publicații online, în sensul că subliniază că aceasta a fost o problemă la displayuri de fabricație mai veche, nu la cele actuale.
      Ca atare, orice afirmație in acest sens mi se pare în mod corect depășită. Îți repet, din online-ul românesc de profil ești singurul care face astfel de afirmații eronate.
      Și vorbesc în condițiile în care am fost posesor exclusiv de telefoane cu display amoled, am și J5 2016 și am văzut și modelul 2017 în acțiune.
      Să spunem că ar exista un 0,1% dintre utilizatori care observă așa ceva, în această situație tot nu ar fi un motiv să se evidențieze ceva ce este evident că nu poate fi considerată o caracteristică a acestui tip de display.

    • Efeded Efeded

      Imi pare rau ca va dezamagesc, Allview V 2 viper x + are ecran Samsung Amoled.Ma refeream ca e mai bun acesta desi are rezolutie doar HD fata de Full HD si fiind doar Amoled fata de Super Amoled la J7.Paradoxal dar asa este.Deci nu intotdeauna specificatiile ofera o experienta mai buna in utilizare, ci folosirea telefonului in sine.Marketing gimmick.

    • Greuceanu

      Pe mine nu ai cu ce să mă dezamăgești. Calitatea generală a unui panou amoled depinde de mai mulți factori, cele de pe telefoanele flagship sunt mai bune evident decât cele de pe astfel de modele low sau mid.
      Ce spui tu că e paradoxal e doar o observație personală, se poate că exemplarul pe care l-ai avut să fi avut mici probleme.Nu se aplică la modul general.
      Pe de altă parte eu am acest J5 2016 și crede-mă că ecranul nu este inferior calitativ niciunui IPS de rezoluție similară.
      Și nu se văd pixelii nici cu ochiul liber, nici cu ochelari dacă îl privești de la o distanță normală de utilizare. Cu asta nu sunt de acord sub nicio formă, nu există acest inconvenient decât dacă avem de a face cu un exemplar cu probleme hardware (ale ecranului). Explicația lui Darius cu aranjamentul pixelilor de tip diamant NU mai este de actualitate. Panourile actuale amoled se văd la fel de bine că orice IPS sau LCD obișnuit de aceeași rezoluție.

    • Cătălin Popa

      Nu sunt de acord cu tine, subscriu celor care punctează faptul că matricea de pe J5-2017 se vede diferit.
      Înainte am avut numai telefoane cu ecran IPS unde pixelii sunt dispuși în rânduri și coloane (orizontale și verticale). Personal consider că am o vedere ff bună. Pe un telefon cu diagonală de 5 sau peste, rezoluțiile sub 1080p încep să își arate pixelii mai ales în modul text pe fundal alb.
      Am trecut de la un Redmi3S la J5-2017 și deși au aceiași rezoluție am observat imediat diferența. Nu știam despre ce este vorba dar era ceva în neregulă mai ales când era vorba de text. În plus, cred că e o chestie și cu iluminarea individuală la AMOLED față de retroiluminarea la IPS…. (pare că între pixeli există un mic spațiu neiluminat). Cine vrea să râdă nu are decât… Dar mai bine puneți câte o picătură de apă pe ecran IPS și pe AMOLED și veți vedea mai bine diferențele….

    • Greuceanu

      Exact în cazul textelor scrise am făcut și eu comparația și ce să vezi și eu am vedere foarte bună și nu am observat nici cea mai mică diferență, ba da niste culori mai bune pe cel amoled.
      Mie de exemplu mi se pare și nu exagerez că ecranul 2k de pe Note 8 afișează texte mai bine definite decât cel 2k de pe HTC 10 pe care am avut ocazia să il văd ieri.

    • Cătălin Popa

      Era vorba just de rezoluția hd a lui J5! Nu de 2k… Te duci prea departe! Am și specificat că mă refer la ecranele situate sub 1080p. Nu e ceva extrem de deranjant dar eu personal am simțit diferența. Așadar din punctul meu de vedere nu se poate spune că nu se vede diferența. Dar… fiecare cu aprecierile lui. :)
      În privința contrastului și a culorilor nimic rău de zis.
      Toate cele bune!

    • Greuceanu

      Am dat exemplu pe cele 2k pentru că au aceeași structură a pixelilor, tip diamant, și nu se verifică teoria.
      Dar am J5 2016 și am tot făcut comparații cu ecrane LCD normale .

  • calaban30

    Din câte știu J5 avea anul trecut tot Exynos 7870. Decizia Samsung de a pune același procesor atât pe J5 cat și pe J7 2017 reprezintă o greșeală cat se poate de mare. Practic s-au zgârcit acolo unde conteaza cel mai tare, la procesor.

    • Darius Pana

      Samsung Galaxy J5 2016 avea procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 410.

  • Sincer ce scor a scos j5 in antutu, aveam aproape dublu pe un s5 :))

  • cr

    Interesant, la telefoane mult mai bune puneti multe lucruri contra si aici doar unul. :))

    • Darius Pana

      Trebuie mereu sa avem in vedere prețul. In cazul acesta avem un telefon foarte echilibrat la un cost decent. Daca costa mai mult atunci mai puteam adăuga și alte minusuri.

  • Ionut Codrut

    E un telefon bun pentru pretul asta , dar cand vezi xiaomi mi a1 la 1000-1200 parca nu iti vine sa te mai gândesti la j5.

  • Pingback: Samsung GALAXY J5 Prime 2017 - primele informații : Gadget.ro – Hi-Tech Lifestyle()

  • Marian Edu

    Am cumparat un j 5 si la specificațiile de rețea spune 4g până la 2600, în schimb pe cutie scrie doar până la 2100, de ce? Stie cineva? Multumesc